Poliţiştii vrânceni derulează, până pe 9 decembrie 2012, campania „Tu decizi! Votează legal!”. Această campanie are ca scop informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul ne-respectării legislaţiei în vigoare, pentru alegerile din data de 9 decembrie a.c., pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
Campania se adresează în general tuturor persoanelor cu drept de vot, şi în special tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul rural, precum şi tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale.
În cadrul acţiunilor, pentru promovarea mesajului acesteia, poliţiştii organizează întâlniri cu cetăţenii, distribuie pliante, cu preponderenţă în mediul rural şi în locurile cu trafic ridicat, respectiv în secţiile de votare, iar spoturile TV şi audio vor fi difuzate la posturile de televiziune şi radio. Pentru promovarea mesajului campaniei, la nivel judeţean vor fi distribuite 1000 afişe tip A2, 8000 flyere tip A6, precum şi spoturi audio şi video.
Conform Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea articolului 55 din Legea numărul 35/2008, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.
Poliţiştii vrânceni derulează, până pe 9 decembrie 2012, campania „Tu decizi! Votează legal!”. Această campanie are ca scop informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul ne-respectării legislaţiei în vigoare, pentru alegerile din data de 9 decembrie a.c., pentru