Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru morţi în Toscana, în urma unor intemperii în centrul şi nordul Italiei

Publicat in Gandul, marți 13 noiembrie 2012 ·

O maşină a căzut luni seara târziu de pe un pod, care s-a prăbuşit, în zona Manciano, în sudul Toscanei.

"Carabinierii au stabilit că maşina respectivă poartă sigla Enel", gigantul italian în domeniul energiei, şi că la bordul acesteia se află trei persoane, anunţă un comunicat al Centrului local de intervenţie.

Potrivit Parchetului din Grosseto, cele trei victime sunt angajaţi Enel, care se întorceau de la o întâlnire de afaceri din Roma.

În urma ploilor puternice care au afectat o mare parte din Italia, începând de sâmbătă şi până în prezent, o altă persoană a murit luni la Capalbio, în sudul Toscanei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani care a fost luat de o viitură în timp ce se afla în maşină.

Circulaţia a fost oprită pe numeroase drumuri şi căi ferate locale din Toscana, iar preşedintele regiunii a solicitat ajutorul armatei.

Alte regiuni din Italia au înregistrat, de asemenea, inundaţii şi alunecări de teren, iar o parte a Veneţiei era în continuare inundată, în pofida faptului că fenomenul cunoscut sub numele de "aqua alta" era mai puţin pronunţat în comparaţie cu nivelul său maxim, întregistrat duminică, atunci când marea a atins o înălţime de 1,50 metri peste nivelul său normal.

Centrul pentru Maree de la Veneţia prevede pentru marţi că nivelul "aqua alta" va atinge un maximum de 90 de centimetri peste nivelul mării.

Precipitaţiile au scăzut totuşi în intensitate, începând de luni seara, iar alerta urmează să fie anulată, marţi, în numeroase regiuni.

O maşină a căzut luni seara târziu de pe un pod, care s-a prăbuşit, în zona Manciano, în sudul Toscanei.

"Carabinierii au stabilit că maşina respectivă poartă sigla Enel", gigantul italian în domeniul energiei, şi că la bordul acesteia se află trei persoane, anunţă un comunicat al Centrului local de intervenţie.

Potrivit Parchetulu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contul de TikTok al lui George Simion a dispărut de pe rețeaua socială. Candidatul la alegerile prezidențiale și-a închis apoi și contul de Facebook

Libertatea acum 20 minute
Cu doar o zi înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, contul de TikTok al lui George Simion, liderul AUR, a devenit brusc inaccesibil. Candidatul la prezidențiale a anunțat apoi că își închide și contul de Facebook.

Alegerile prezidențiale 2025, turul 2. Cum poți vota dacă ai buletinul expirat

HotNews acum o ora
Pentru alegerile prezidențiale 2025, turul al doilea, românii care au cartea de identitate expirată pot opta să voteze cu alt document sau își pot face o nouă carte de identitate provizorie. Pentru a vota la alegerile prezidențiale 2025, al doilea t

Sebastian Burduja anunţă că e primul român care primeşte Harvard Kennedy School Emerging Global Leader Award. Premiul recunoaşte anual un absolvent sub 40 de ani al Harvard Kennedy School of Government, pentru merite deosebite în serviciul public

News.ro acum 29 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că a primit Harvard Kennedy School Emerging Global Leader Award 2025, un premiu care recunoaşte în fiecare an un absolvent sub 40 de ani al Harvard Kennedy School of Government, pentru merite deosebite î

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

Ziua Constanta acum 3 ore
Cod galben de vânt puternic la Constanța! Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi până la ora 21:00. Un comunicat din partea Primăriei Constanța informează că, în Constanța, vântul va avea intensificări, cu viteză la rafală în general

Romaşcanu: Nu vom fi în favoarea plecării lui Marcel Ciolacu din poziţia de preşedinte al PSD

G4Media acum 55 minute
Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat Buzău, Lucian Romaşcanu, s-a declarat sâmbătă împotriva plecării lui Marcel Ciolacu din funcţia de preşedinte al PSD, săptămâna viitoare urmând să aibă loc Consiliul Politic Naţional al formaţiunii, tr

Stratul de zăpadă măsoară 16 centimetri la Bâlea Lac; ninge pe Transfăgărăşan

G4Media acum 4 ore
Stratul de zăpadă măsoară sâmbătă 16 centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraşului, unde temperatura este de minus 3,3 grade, potrivit meteorologilor, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redir

Calendar ortodox, 17 mai 2025. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia. Acest apostol al Domnului, ca şi cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înşelăciunea nebuniei idoleşti din rădăcină, şi propovăduind

MAI: 42 de sesizări privind posibile incidente electorale, pe durata campaniei. Zeci de mii de polițiști și jandarmi vor asigura ordinea în ziua alegerilor

Adevarul acum 4 ore
Polițiștii au primit sâmbătă, 17 mai, 42 de sesizări, mai mult de jumătate dintre acestea despre afişajul electoral. Sâmbătă, la ora 07.00, s-a încheiat campania electorală.

Ilie Bolojan, în vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina – EUFOR Althea – la comanda căreia se află în prezent România

Gandul acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a vizitat Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina – EUFOR Althea, fiind însoţit de Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, anunță Administrația Prezidențială.

Atac devastator în Ucraina. Nouă civili uciși şi patru răniţi după ce o dronă rusă a lovit un autobuz

Adevarul acum 5 ore
Un atac cu dronă lansat de armata rusă asupra unui autobuz cu civili în nordul Ucrainei s-a soldat cu nouă morţi şi patru răniţi. Incidentul s-a produs în regiunea Sumî, la granița cu Rusia.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
mar.

9°/20°
Iasi
acum

11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/20°
lun.

8°/21°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/19°
lun.

13°/22°
mar.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/16°
lun.

6°/17°
mar.

4°/14°
Timisoara
acum

17°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/18°
lun.

9°/17°
mar.

7°/18°