Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii gorjeni au făcut contestații pentru „Banii de liceu”

Publicat in Gorj Domino, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Elevii gorjeni sunt nemulțumiți de repartizarea ,,Banilor de liceu”. Zeci de liceeni cărora le-au fost respinse dosarele au depus contestații pentru a le fi reanalizate documentele. Cei mai mulți dintre nemulțumiți sunt elevi înscriși la școli profesionale care au solicitat atât ,,Bani de liceu” cât și bursa de 200 de lei, neavând dreptul de a primi ambele ajutoare financiare oferite de Ministerul Educației.

Numărul celor cărora li s-au respins cererile este de aproximativ 20 de elevi, în timp ce peste 2.200 de liceeni din județul Gorj vor beneficia de ,,Banii de liceu” în anul școlar 2012-2013, mai exact, vor primi lunar suma de 180 de lei. ,,În primă fază au fost aprobate 2.212 dosare pentru ,,Bani de liceu”, din care 2.201 sunt elevi la liceu, iar restul la școala profesională. Au fost depuse 24 de contestații. Dosarele au fost respinse pentru că elevii își făcuseră dosare și pentru a primi o bursă. Cele mai multe contestații au fost depuse la grupul Școlar Bustuchin”, a spus Ion Ișfan, inspector școlar general în cadrul ISJ Gorj.

Elevii gorjeni sunt nemulțumiți de repartizarea ,,Banilor de liceu”. Zeci de liceeni cărora le-au fost respinse dosarele au depus contestații pentru a le fi reanalizate documentele. Cei mai mulți dintre nemulțumiți sunt elevi înscriși la școli profesionale care au solicitat atât ,,Bani de liceu” cât și bursa de 200 de lei, neavând dreptul de a primi ambele ajutoare financiare oferite de Ministerul Educației.

Numărul celor cărora li s-au respins cererile este de aproximativ 20 de elevi, în timp ce peste 2.200 de liceeni din județul Gorj vor beneficia de ,,Banii de liceu” în anul școlar 2012-2013, mai exact, vor primi lunar suma de 180 de lei. ,,În primă fază au fost aprobate 2.212 dosare pentru ,,Bani de liceu”, din care 2.201 sunt elevi la liceu, iar restul la școala profesională. Au fost depuse 24 de contesta

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 40 minute
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum o ora
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 3 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Discuție între Viktor Orban și Kelemen Hunor despre alegerile din România: „Nu dorim să influenţăm în niciun fel”

Adevarul acum o ora
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat că a vorbit sâmbătă, 10 mai, cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi a reiterat că „nu doreşte în niciun fel să influenţeze alegerile prezidenţiale din România”.

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

12°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°