Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii suceveni reclamă că nu şi-au primit drepturile pentru care au hotărâri ale instanţei

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 13 noiembrie 2012 ·

Sindicaliştii din învăţământul sucevean reclamă faptul că profesorii nu şi-au primit drepturile băneşti pentru care au hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţei. La solicitarea Sindicatului FSLI „Spiru Haret” şi a Sindicatului Judeţean Preuniversitar, la Prefectura Suceava a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social, prezidată de prefectul Florin Sinescu, în cadrul căreia sindicaliştii au prezentat principalele probleme pe care le au.

Pentru început, reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au reclamat faptul că după verificările efectuate de Camera de Conturi Suceava la unităţile teritorial-administrative s-a constatat faptul că trebuie imputate sume de bani cadrelor didactice pentru sporurile ce le-au fost acordate înainte de aplicarea Legii nr. 84/2012. Asta în condiţiile în care, spun sindicaliştii, legea stipulează în mod clar exonerarea de la plată a drepturilor salariale stabilite conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Sindicaliştii au susţinut că aceste sporuri au fost acordate în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă care a fost încheiat la nivelul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, ele fiind cuprinse între 15% şi 30%, spor de ecran. Contractul a fost semnat şi de sindicatele din învăţământ.

Prezent la întâlnire, directorul Trezoreriei Judeţene Suceava, Mihai Terteş, a precizat că, după întocmirea proceselor verbale de către Camera de Conturi, contabilii primăriilor trebuiau să se prezinte la Direcţia Generală a Finanţelor Publice pentru a fi analizate situaţiile de fapt şi pentru a fi luate măsurile legale de soluţionare a acestor situaţii. În acest sens a fost înaintată o solicitare Camerei de Conturi, care trebuia să anunţe şcolile la care s-au constatat deficienţe, iar reprezentanţii

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 55 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°