Când alţii se aflau deja pe mari scene, el abia se apuca de studiat muzica. Acum, vocea lui este cunoscută şi în străinătate. 

În vocea molcomă a baritonului se împleteşte acum trecutul cu prezentul. Văile blânde, pădurea din spatele bătăturii, livezile pline cu pruni ce-ţi tăiau respiraţia, din curtea bunicului său, toate amestecate cu vâltoarea replicilor pe scenă, cu întrebările curioase ale copiilor, cu zâmbetul de neegalat al soţiei sale. Ca să pătrunzi în lumea lui Vasile Chişiu trebuie să închizi ochii. Şi să asculţi. Să simţi tot zbuciumul copilăriei sale şi să crezi în visul pe care azi îl trăieşte. S-a născut într-o familie de oameni muncitori, acum 37 de ani, în Valea Lungă a Sibiului. Vasile era cel mai mic dintre fraţi. La numai 10 ani, mama îl trimitea cu trenul la Râmnicu-Vâlcea, să-i ducă mâncare fratelui de 18 ani aflat în armată. Şi băiatul nu se temea. De mic a fost învăţat să trudească. Cum intra pe poartă tatăl lui, îl şi întreba: ”Ai măturat la vaci? Ai tăiat cocenii?” Şi băiatul, repede îşi azvârlea ghiozdanul şi se apuca de treabă: tăia zeci de bostani până ce mâinile îi ardeau de durere, apoi îi fierbea pentru a hrăni cei peste 60 de porci care grohăiau în cocină. ”Aveam şi moară în curte şi trebuia să măcinăm. Trebuia să iau porumbul la sfârnit de pe cocean, apoi să-l fac mălai. Mergeam şi la colectiv, ca să ne facem norma, pe lângă ce munceam acasă”, povesteşte bărbatul. Iar dimineaţa, cu noaptea în cap, pornea pe drumul spre şcoală, mai mult pe jos, decât cu ”coteţul”, cum îi spunea el maşinii care ducea muncitorii la oraş. La 6:00 dimineaţa era în clasă. Copilul de atunci îşi scotea cărţile şi caietul şi, până la 8:00, când ceilalţi colegi soseau, îşi făcea temele. Acasă nu era timp de pierdut cu aşa ceva. Alteori, când era doborât de oboseală, punea capul pe bancă şi adormea. O vedea pe mama sa că roboteşte toată ziua, contabilă ba