Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru constănţeni, arestaţi în Gorj (video)

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 noiembrie 2012 ·

Nicolae Pascu, Marioara Năsturică, Mario Robert Fuiorea şi Superman Roger Pătraşcu, toţi din localitatea Valu lui Traian, a fost arestaţi pentru 29 de zile de Judecătoria Târgu-Jiu.

Prin intermediul unui comunicat de presă, oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române au informat că, la data de 10 noiembrie, în jurul orei 10.40, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţiei Băleşti au fost sesizaţi direct de către partea vătămată B.G., de 77 ani, din satul Tămăşeşti, judeţul Gorj, despre faptul că, în jurul orelor 10.00, a primit în gospodăria sa un grup de cetăţeni format din doi bărbaţi şi două femei, care, sub pretextul că vor să achiziţioneze băuturi alcoolice, au profitat de neatenţia sa, i-au pătruns în locuinţă şi, dintr-o cameră, i-au sustras suma de 5.600 de lei, după care au plecat cu un autoturism de culoare gri înmatriculat în străinătate. Imediat, informaţiile furnizate de către partea vătămată şi fiul acesteia au fost transmise poliţiştilor, care au constituit filtre pe arterele de circulaţie din judeţ. La ora 11.05, poliţiştii care acţionau în filtrul instituit pe DN 67 în comuna Bumbeşti Piţic, au oprit autoturismul cu care se deplasau suspecţii. Totodată, în autoturism, poliţiştii au descoperit ascunsă într-un pampers, suma de 5.600 de lei, reclamată ca fiind sustrasă din locuinţa părţii vătămate. Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul cauzat a fost recuperat de poliţişti, suma de bani sustrasă, respectiv cei 5.600 de lei, fiind restituită părţii vătămate. Nicolae Pascu, Marioara Năsturică, Mario Robert Fuiorea şi Superman Roger Pătraşcu, toţi din localitatea Valu lui Traian, a fost arestaţi pentru 29 de zile de Judecătoria Târgu-Jiu.

Prin intermediul unui comunicat de presă, oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române au informat că, la data de 10 noi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Baremul de corectare la BAC Istorie 2025, publicat pe edu.ro. Cum se rezolva oficial subiectele

HotNews acum 2 ore
Ministerul Educației a făcut publice, miercuri, după ora 15:00, baremul de corectare de la examenul de BAC 2025 de la Istorie. Cu 10 minute înainte de publicarea baremelor de corectare de la examenul de BAC 2025 de la Istorie, miercuri, site-ul Mini

MAE reacționează la informațiile privind posibila relocare a unor cetățeni români din SUA

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că verifică împreună cu partea americană acuratețea informațiilor apărute în presă cu privire la o posibilă retrimitere sau relocare a unor cetățeni europeni, inclusiv români, aflați în centre din State

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 8 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Șefa ANAF, chemată în Parlament pentru explicații despre evaziune și taxe. „Trebuie să răspundă la întrebări concrete”

Adevarul acum 56 minute
Președinta ANAF, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, va trebui să dea explicații în Parlament despre sumele uriașe pierdute din cauza evaziunii fiscale și despre colectarea ineficientă a taxelor.

Banii din pensii private, Pilonul II și Pilonul III, vor putea fi încasați prin retragere programată sau pensie viageră. Suma forfetară poate fi până la 25% – proiect

HotNews acum 46 minute
Românii cu pensii private, Pilonul II (obligatorii, administrate privat) și Pilonul III (opționale, administrate privat), își vor putea încasa banii prin retragere programată, pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, până la rambursarea în

„Pentru România, problema sustenabilității datoriei n-a fost niciodată mai presantă”. Semnal de alamă tas de Mugur Isărescu

HotNews acum 6 ore
Guvernatorul Băncii Naționale a avertizat miercuri că un rol crucial pentru stabilitatea macroeconomică pe termen lung îl are credibilitatea politicii fiscale. El a tras acest semnal de alarmă în contextul discuțiilor între președintele Nicușor Dan

SUA ar putea trimite 100 de migranți români în detenție la Guantanamo

Mediafax acum 3 ore
Administrația Trump pregătește transferul a mii de migranți ilegali la baza militară Guantanamo, inclusiv aproximativ 100 de români, potrivit unor documente obținute de Politico. Planul administrației Trump de a intensifica deportările prevede trimi

Un bărbat, fost contractor militar în Congo al societăţii controlate de Horaţiu Potra, trimis în judecată pentru proxenetism, tentativă la omor şi tulburarea liniştii şi ordinii publice

G4Media acum o ora
Un bărbat în vârstă de 27 de ani, fost angajat în calitate de contractor militar în Republica Democratică Congo al societăţii controlate de Horaţiu Potra, a fost trimis în judecată pentru proxenetism, tentativă la omor şi tulburarea liniştii şi ordi

„EXCLUSIV DINAMO”- Veste mare pentru fanii lui Dinamo! După plecarea lui Politic, conducerea a făcut o mutare decisivă

Gandul acum o ora
„Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 18.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre decizia luată la club imediat după plecarea lui Dennis Politic la FCSB! Documentul este OFICIAL! Venim cu toate culisele excluderii l

Senatul declanșează procedura de numire a unui judecător nou la Curtea Constituțională

Mediafax acum o ora
Biroul permanent al Senatului a aprobat, miercuri, declanșarea procedurii de numirea a unui nou judecător la Curtea Constituțională, în urma solicitării lansate de CCR. În ședința de miercuri, Biroul permanent al Senatului a demarat procesul de numi

Vremea

București
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
sâm.

15°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/27°
joi

13°/22°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

25°
mie.

17°/25°
joi

18°/23°
vin.

18°/23°
sâm.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

9°/21°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Timisoara
acum

29°
mie.

14°/29°
joi

13°/27°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/27°