"Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a înaintat ministrului Justiției solicitarea de a sesiza Parlamentul României – Camera Deputaților pentru a cere încuviințarea arestării deputatului TRĂȘCULESCU ALIN-SILVIU, inculpat în dosarul nr. 336/P/2012, în sarcina căruia au fost reținute următoarele infracțiuni: trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență", se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit documentului trimis inițial de DNA la Parlament, citat de Mediafax.ro, Alin Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunţător Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, în patru tranşe - de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei şi 200.000 de lei - cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei.
Ulterior, Trăşculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi fie daţi în două tranşe, de 50.000 de lei şi, respectiv, 1.050.000 de lei.
"Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor SC V