În perioada 19-25 noiembrie 2012, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, împreună cu Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din la Bucureşti, organizează a şasea ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar, eveniment desfăşurat în baza semnării, la 20 octombrie 2005, a „Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Republicii Ungare”.
Săptămâna Filmului Maghiar va avea loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea (intrarea prin str. Monetăriei nr. 3).
Intrarea la proiecţii va fi liberă. Filmele vor fi subtitrate în limba română şi în limba engleză.
În deschiderea SFM 2012 va fi proiectat filmul educaţional Final Cut – Doamnelor şi Domnilor al regizorului Pálfi György, film ce a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, la secţiunea Cannes Classics. Filmul va fi proiectat în prezenţa monteurului Lemhényi Réka, iar a doua zi studenţii de la UNATC vor putea sta de vorbă despre culisele montării acestui film.
În programul SFM 2012 vor fi proiectate o selecţie de 20 de filme, cu motoul „20 de ani în Bucureşti”, producţii din anii 2009-2012, lungmetraje, filme documentare şi scurtmetraje, oferind, astfel, posibilitatea ca iubitorii de film să cunoască şi genurile mai puţin promovate ale industriei cinematografice maghiare.
Prin ALTER-NATIVE 20, introducem un nou concept în programul SFM, acela de Festival Invitat, prezentând astfel un festival româno-maghiar. Anul acesta prezentăm Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE din Târgu Mureş, care îşi sărbătoreşte cei 20 de ani de existenţă în paralel şi împreună cu Institutul Maghiar din Bucureşti. Cu această ocazie vom prezenta şi o expoziţie de 20 de afişe ale festivalului.
Ziua de marţi o dedicăm anului aniversar KODÁLY cu filme despr