Bursele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în condiţiile în care miniştrii de finanţe din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional nu sunt de acord în privinţa modalităţii de rambursare a datoriei Greciei.
Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, s-au depreciat cu 8%, la 1,39 euro, iar cele ale "Alpha Bank" AE - cu 5,1%, la 1,48 euro. Acţiunile "Piraeus Bank" SA au avut o cotaţie de 36,6 eurocenţi, în scădere cu 2,4% comparativ cu sesiunea bursieră de luni.
Acţiunile E.ON AG, cel mai mare producător de utilităţi din Germania, au scăzut cu 11%, la 14,55 euro (cel mai important declin din august 2011 până în prezent). Compania şi-a redus estimările privind profitul său în 2013.
Titlurile RWE AG, al doilea producător de utilităţi din Germania, au coborât cu 4,3%, la 31,98 euro, iar cele ale companiei franceze "Electricité de France" SA - cu 2,1%, la 15,10 euro. Acţiunile "GDF Suez" din Franţa au scăzut cu 2,1%, la 16,35 euro.
Titlurile "Vodafone Group" Plc, cel mai mare operator mondial de telefonie mobilă, au consemnat un declin de 4%, la 159,95 pence. Compania a înregistrat o depreciere de 9,4 miliarde dolari a operaţiunilor sale din Spania şi Italia.
Acţiunile "Pirelli & C" SpA, producător italian de anvelope - al treilea din Europa, au pierdut 2,8%, afişând un preţ de 8,44 euro. Compania şi-a redus estimările privind vânzările sale în 2012: 6,15 miliarde euro, cifră cu 250 de milioane de euro mai mică faţă de previziunea anterioară.
Titlurile "Renault" SA, al doilea constructor de autoturisme din Franţa, s-au depreciat cu 2,2%, la 33,26 euro, iar cele ale rivalului mai mare "Peugeot" SA - cu 2,6%, la 4,47 euro. Acţiunile companiei auto italiene "Fiat" SpA au scăzut cu 0,5%, la 3,37 euro, iar cele ale producătorului german de maşini "Volkswagen" AG - cu 1,5%, la 142,75 euro.
La ora 1