Sala mică de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare a găzduiz, ieri, ceremonia oficială de semnare a contractului de lucrări “Extinderea cu treaptă terţiară a staţiei de epurare a apelor uzate din Municipiul Satu Mare”, acesta fiind cel de-al treilea contract de lucrări semnat în cadrul programului de investiţii “Extinderea şi Reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, proiect cofinanţat din Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu) 2007-2013. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul muncipiului Satu Mare, Dorel Coica, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intracomunitară (ADI), Octavian Lazin, directorul S.C. Apaserv S.A. Satu Mare, Ioan Leitner, respectiv reprezentanţii firmei care a câştigat licitaţia internaţională – Consorţiul S.C. 3T Construct S.R.L. – Stulz Planaqua GmbH.
Circa cinci milioane de euro pentru a treia treaptă
Contractul de servicii “Extinderea cu treaptă terţiară a staţiei de epurare a apelor uzate din Municipiul Satu Mare” are o valoarea totală de 22.605.838 lei şi va fi implementat de către Asocierea S.C. 3T Construct S.R.L. – Stulz Planaqua GmbH, câştigătoarea licitaţiei internaţionale. Perioada de derulare a contractului este de 22 de luni la care se va adăuga o perioadă de notificare a defecţiunilor de 12 luni. Obiectivul acestui contract este proiectarea, obţinerea avizelor, acordurilor, a Autorizaţiei de Construire, construirea, punerea în funcţiune, testarea şi operarea, până la emiterea Procesului verbal de recepţie la teminarea lucrărilor, apoi remedierea defectelor la toate facilităţile din cadrul staţiei de epurare extinse, astfel încât tratarea apelor uzate şi a nămolului să corespundă cerinţelor Directivei 91/271/CEE privind efluentul, respectiv nămolul rezultat. Lucrările includ şi completarea laboratorului staţiei de epurare, asigura