- Editorial - nr. 221 / 13 Noiembrie, 2012 La 20 iulie 2000, scriam si publicam editorialul "Cultura si demnitate nationala”, pornind de la o asertiune a unei indragite poete care considera ca "Grija fata de cultura trebuie sa fie echivalenta cu apararea granitelor nationale”. Acest adevar era rostit de poeta Daniela Crasnanu. Pentru ca, se stie, cultura nu apartine vreunui partid, vreunei gasti guralive: ea este una nationala! In fata ei, a culturii, intotdeauna politica trebuie sa fie ceva mai smerita! Iar in fata "tacerii mieilor” (titlul unui film), aici, la Portile Rasaritului, in fata artei actorului, cum spunea actorul Dorel Visan, trebuie sa ne scoatem palaria. Atata timp, cat, din 1990 incoace, cultura este asezata, de puternicii clipei, in ingrata postura de Cenusareasa, uitand ei, cu totul, ca un stat national unitar puternic nu poate fi decat printr-o cultura solida! Altfel, ne vom trezi intr-un fel de bantustanizare, avand efect direct instrainarea in propria tara. Din aceasta cultura nationala fac parte, si arta actorului, si acesti sufletisti chemati sa dea viata din viata lor, prin prisma personalitatii proprii, cu numele scris pe "rabojul artei teatrale”, artisti ai convingerii totale ca statul acela "de cultura la gurile Dunarii”, visat de Eminescu, Domnul Inalt al Limbii Romane, fara ei ar fi imposibil. Ei, prin mimica, gest, atitudine, prin puterea cuvantului, prin toate "posibilitatile de exteriorizare a vietii”, sunt printre cei din linia intai aparatori ai autenticelor valori nationale, in lupta cu subculturalul, cu dictatura primitiva a unei clientele politice, cu desconsiderarea, adevarat atentat la viata spirituala romaneasca. Personal, am fost, sunt si voi fi, alaturi de Teatrul National targumuresean si de slujitorii lui. Am fost si atunci cand, ca o ironie a sortii, tocmai in "Anul Caragiale”, peste capul slujitorilor Thaliei din Targu-M