Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgomotele şi teama

Publicat in Ziua Veche, marți 13 noiembrie 2012 ·

Se apropie. Vine! Daca apleci urechea la pământ auzi cum freamătă. România trăieşte un horror, dar nu din acela de doi bani ci unul veritabil. Nimic nu sperie mai mult, nimic nu înspăimântă mai mult decât necunoscutul. Frica de necunoscut paralizează. Când ştii ce te aşteaptă, oricât de mare ar fi pericolul, îţi mai iei măsurii de apărare, te pregăteşti, te ascunzi, faci ceva să atenuezi să amortizezi lovitura dar când nu ştii ce e, de unde vine, cum loveşte, te omoară spaima până să vezi că de fapt te-ai speriat degeaba. Mai e mai puţin de o lună şi vedem cum stăm. Până atunci echipele de zgomote lucrează.

Dinspre ANI se aude zgomot de incompatibilitate vuind spre USL. Bat tobele, se mişcă frunzele copacilor, televiziunile văd sânge, dar trece teama, a fost un vânt.

Dinspre DNA se aude vuiet de flagrant, zornăit de crăiţari, dar vai, zornăitul nu venea de la bani ci de la o legătură de chei. Flagrantul se dovedeşte o simplă întâlnire la drum de seară, dar ca să nu se prindă lumea că a fost păcălită, PDL-ul îşi muştruluieşte clientul, mai mult că s-a lăsat descoperit decât că a făcut ceva, în timp ce procurorul Ponta îl face scăpat pe cel surprins de flagrant nu în flagrant, schimbând rolul cu Buldogul.

Dinspre Târgu Jiu se aude zgomot infernal de mici PoPulari care ARDD pe grătar; imediat zgomotul este amplificat de un Amplituner care face ca brăţările, se vorbeşte de încălcarea legii proaspăt apărute privind miloaga electorală, dar fâs, miloaga electorală nu este electorală pentru că nu s-a dat startul Marii Milogeli Electorale, iar miloaga în general nu se pedepseşte. În oricare sport, dacă un sportiv fură startul este sancţionat, dar politica nu este un sport aşa că nu va fi nimeni pedepsit. Nici cei din sport care au furat nu sunt pedepsiţi, li se arată doar câte o pereche de butoni se spune cât costă butonii şi oamenii de bun simţ vor sări s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 14 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°