Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contract de muncă suspendat pentru grefierul arestat

Publicat in GAZETA de SUD, marți 13 noiembrie 2012 ·

Conducerea Curţii de Apel Craiova a hotărât ieri să-i suspende contractul de muncă grefierului Ion Victor Toader, arestat preventiv sâmbătă, la cererea procurorilor DNA, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

Procurorii Serviciului Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au stabilit că, începând cu anul 2011, Ion Victor Toader, în calitatea sa de grefier al Curţii de Apel Craiova, a primit de la opt persoane suma totală de 28.500 de euro. În schimb, grefierul Toader a promis că îi va convinge pe magistraţii din cadrul instanţei la care lucra să dea soluţii favorabile în dosarele în care erau judecate persoanele care i-au dat banii. Vineri, în baza unui denunţ, procurorii DNA au organizat un flagrant în urma căruia l-au prins pe Ion Toader, care tocmai primise suma de 2.000 de euro în acelaşi scop. O zi mai târziu, sâmbătă, Ion Victor Toader a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată şi dus în arestul IPJ Dolj.

Reprezentanţii Curţii de Apel Craiova au precizat pentru GdS că, ieri, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva grefierului Toader, s-a decis suspendarea contractului de muncă al acestuia. În plus, pentru că a încălcat codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate, Ion Victor Toader va fi şi cercetat disciplinar. Joi, după ce magistraţii Curţii de Apel vor judeca recursul formulat de inculpat împotriva hotărârii de sâmbătă a Tribunalului Dolj, acesta va da şi o notă explicativă, după care se va decide ce sancţiune i se va aplica.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au mai precizat că grefierul Ion Victor Toader a mai fost sancţionat disciplinar de două ori până acum. În octombrie 2008 a fost mutat disciplinar pentru trei luni la Judecătoria Craiova, iar în octombrie 2011, tot pentru tr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Crimă teribilă în SUA – o româncă a fost ucisă brutal! Principalul suspect, propria fiică adoptivă

Ziua Constanta acum o ora
O crimă înfiorătoare zguduie atât Statele Unite, cât și România: o femeie de origine română, implicată în cauze umanitare, a fost ucisă cu brutalitate într-o casă de vacanță din Washington, SUA. Și mai tulburător este faptul că principalul suspect e

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 4 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 56 minute
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Partidul Democrat anunţă că se va dota cu un „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administraţiei Trump

G4Media acum o ora
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacţioneze „în timp real” la „minciunile” administraţiei Trump, relatează AFP, c

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 4 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 2 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Superliga - play-off: CFR Cluj - CS Universitatea Craiova, scor 2-0

News.ro acum 56 minute
Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii. Mohammed Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, pentr

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 8 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°