În ultimii ani, beneficiile medicale oferite de angajatori au devenit un "cadou" obişnuit pentru angajaţii din lumea întreagă. În multe ţări, tendinţa este ca beneficiile asigurate de stat, prin programe publice de sănătate, să acopere tot mai puţin din costurile sănătăţii populaţiei. Drept rezultat,beneficiile oferite de angajatori, cum ar fi asigurări private de sănătate sau abonamente la clinici private sunt tot mai întâlnite, notează studiul Global Medical Trends 2011, realizat de compania de cercetare Towars Watson.
Companiile au sesizat lipsurile din sistemele publice de sănătate şi îşi fidelizează şi protejează angajaţii prin suplinirea sincopelor din sănătatea publică, notează autorii studiului. Pe măsură ce cererea pentru aceste beneficii a crescut, a crescut şi costul acestora. Potrivit sondajului efectuat printre cei mai mari asiguratori din lume, costurile au crescut semnificativ din 2006, în aproape toate pieţele, iar în anii ce urmează vor fi tot mai mari, devenind una dintre cele mai mari provocări financiare pentru companiile multinaţionale.
Sondajul a fost realizat printre cei mai mari furnizori se servicii medicale şi asiguratori din 37 de ţări din Africa, Asia, Europa şi America de Nord şi Sud. Aceştia au fost rugaţi să specifice creşterile constate în costul serviciilor medicale.
Aproape trei sferturi (72%) dintre cei care au răspuns se aşteaptă la o creştere a costurilor serviciilor medicale mai ales în economiile emergente, în următorii cinci ani. Cei mai mulţi aşteaptă creşteri semnificative de preţ în serviciile de
spitalizare, de peste 10%, în următorii ani. Printre cele mai invocate motive pentru creşterea costurilor, asiguratorii au enumerat apariţia noilor tehnologii medicale şi descurajarea abuzului de servicii medicale.
Printre bolile cele mai frecvente al căror tratament este acoperit