Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile definitivează programul mani­festărilor de Ziua Naţională a României

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 13 noiembrie 2012 ·

Întruniţi într-o formulă mai largă cu participarea reprezentanţilor unor instituţii publice, membrii Comitetului Consultativ au analizat ieri proiectul programului manifestărilor ce vor fi organizate în municipiul Satu Mare cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Un program variat

Potrivit noii variante de program, manifestările de 1 Decembrie vor începe la ora 10.00, cu depuneri de coroane la busturile lui Corneliu Coposu, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, de la ora 11.00 vor avea loc manifestări mai ample la statuia lui Vasile Lucaciu, iar de la ora 12.00 este programat vernisajul expoziţiei „Sătmărenii şi Marea Unire” la Muzeul de Artă. Pe scena ce va fi amplasată în Piaţa 25 Octombrie se vor derula, începând cu ora 13.00, spectacole oferite de copiii de la grădiniţe, elevii din clasele I- VIII şi elevii de la liceele din Satu Mare. De la ora 14.30 se va desfăşura un spectacol folcloric, iar de la ora 17.00 este programat un foc de artificii şi retrageri cu torţe, ultimul punct al manifestărilor fiind concertul unei trupe apreciate, numele acesteia fiind păstrat deocamdată ca o surpriză.

Iahnie de fasole în Centrul Nou

Autorităţile doresc să ofere persoanelor care se vor afla pe platoul din Centrul Nou, în limita unui număr limitat de porţii, posibilitatea de a servi tradiţionala iahnie de fasole cu cârnaţi şi un pahar de ceai, iar celor care vor dori, contracost, li se oferă ocazia de a cumpăra produse tradiţionale sau de a degusta un pahar de vin fiert de la producătorii ce vor avea standuri în zona centrală.

Prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, doresc să reitereze solicitarea expresă către toate instituţiile publice de a arbora drapelul naţional, iar cetăţenilor li se transmite apelul de a arbora tricolorul unde locuiesc, un gest prin care îşi p

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 6 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 11 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 10 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 9 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 7 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 13 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°