Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„ROGVAIV”, spectacol-dezbatere despre orientările sexuale necanonice

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 13 noiembrie 2012 ·

„ROGVAIV”, în regia lui Bogdan Georgescu, spectacol al Teatrului Spălătorie din Chişinău, a fost reprezentat, sâmbătă de la ora 17.00, în cadrul „50 de ani de interculturalitate”, în Sala mică a Teatrului Naţional Târgu Mureş. Spectacolul aduce în atenţia spectatorilor şi, până la urmă, în atenţia opiniei publice, problema legislaţiei referitoare la apărarea drepturilor minorităţilor sexuale, dar şi o problemă mai spinoasă, poate, felul în care ne raportăm la şi atitudinea pe care o avem faţă de homosexuali. „ROGVAIV”, spectacol documentar, care conform afirmaţiilor regizorului Bogdan Georgescu de la finalul reprezentaţiei, este bazat în exclusivitate pe fapte reale. De asemenea, cei implicaţi în acest proiect au dus o muncă serioasă de documentare. Realizat în maniera teatrului performativ, „ROGVAIV” nu este doar un spectacol care vrea doar să placă şi să satisfacă estetic publicul. În tandem cu o dezbatere ce are loc la sfârşitul fiecărei reprezentaţii, spectacolul vrea să determine spectatorii să-şi formeze o opinie proprie pe care să şi-o şi exprime. Punctul forte al spectacolului, pe lângă montarea vie, dinamică, este jocul foarte bun al actorilor, care interpretează fiecare mai multe roluri, cu o precizie şi o expresivitate debordante şi încântătoare. Spectatorul de teatru e pus în situaţia privitorului la tv, doar că telecomanda o ia razna şi începe să zapeze după un plan prestabilit, iar cadrul este mult mai larg decât ce se vede la tv-u. Mai exact pe scenă e reprodus sumar un studio de televiziune. Subiectul central al discuţiilor este „Legea egalităţii de şanse”, care urmează, sau nu, să fie adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, la presiunile Uniunii Europene. În jurul căreia se dezvotă o adevărată frescă socială valabilă indiferent de pe ce parte a graniţei priveşti, oriunde priveşti. Trecându-se în revistă prin reprezentări inspirate, uneori de un c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°