Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean Alba, premiat de Ambasada Franţei pentru cel mai inovativ proiect social din 2012

Publicat in Alba24, marți 13 noiembrie 2012 ·

O delegaţie a Consiliului Judetean Alba va fi prezentă la Ambasada Franţei din Bucureşti pentru ridicarea premiului pentru cel mai inovativ proiect social, câştigat în cadrul sesiunii de proiecte sociale 2012. Este vorba despre „Atelier Insert Decor – serviciu de integrare socio-profesională”, un proiect cofinanţat de Ambasada Franţei în România.

În fiecare an, Ambasada Franţei lansează un program de finanţare destinat proiectelor inovative din domeniul social. Scopul programului este de a premia cele mai bune idei de proiect care pot aduce beneficii reale şi relevante la nivelul comunităţilor în care se dezvoltă şi de a recunoaşte calitatea parteneriatelor încheiate la nivel comunitar, între autorităţi publice şi organizaţii civice, în procesul de implementare şi dezvoltare de servicii în interesul diferitelor categorii de beneficiari aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Premiul oferit de Ambasada Franţei pentru proiecte sociale revine în acest an judetului Alba, prin parteneriatul încheiat între Consiliul Judetean Alba şi Asociaţia “Agora”, pentru proiectul ,,Atelier Inser Decor – Serviciu de integrare socio-profesională”.

În acest context, o delegaţie din judeţul Alba condusă de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Alin Cucui, va participa joi, 15 noiembrie 2012, la o recepţie la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti, de excelenţa sa, ambasadorul Philippe Gustin cu prilejul premierii proiectului „Atelier Insert Decor”.

Şi în acest an, Consiliul Judeţean Alba a susţinut şi încurajat o idee de proiect, recunoscută de altfel şi prin premiul câştigat dintre 117 proiecte depuse, care va reuni expertiza şi resursele celor două organizaţii partenere pentru dezvoltarea unei unităţi de economie socială care va avea dublu scop, de formare profesională pentru tineri din sistemul social sau beneficiari de prestaţii sociale şi de practică prof

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 54 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 41 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 34 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 34 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 46 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°