Ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, speră că vizita în Republica Moldova a reprezentantului special al preşedintelui Rusiei pentru regiunea transnistreană, Dmitri Rogozin, are drept obiectiv lucrările Comisiei interguvernamentale pentru colaborare economico-comercială şi nu deschiderea unui consulat la Tiraspol.
„Pornim de la ideea că regiunea transnistreană este parte componentă a Republicii Moldova, astfel încât teoretic şi ipotetic nu ar fi o problemă pentru deschiderea anumitor consulate ale altor ţări la Tiraspol. Dar, pentru a deschide consulat în mod special în această regiune, e nevoie să fie întrunite anumite criterii. Deocamdată, din punctul nostru de vedere aceste criterii încă nu sunt întrunite", a declarat ministrul la o conferinţă de presă.
Asta chiar dacă Dmitri Rogozin a declarat că vine la Chişinău şi Tiraspol doar pentru a insista asupra deschiderii unui consulat la Tiraspol şi altul la Bălţi. „Voi insista. Este poziţia mea principială. Dacă merg în Republica Moldova, o fac doar pentru a aborda problema deschiderii acestor două consulate", a declarat săptămâna trecută vicepremierul rus Rogozin, citat de Agenţia Ria Novosti.
Chișinăul, nepregătit să facă față șantajului lui Rogozin
Iurie Leancă a mai menţionat că subiectul privind deschiderea consulatului se află pe agenda diplomatică de cooperare a ministerelor de externe de la Chişinău şi Moscova. „Vizita domnului Rogozin sper că are drept obiectiv desfăşurarea lucrărilor Comisiei interguvernamentale pentru colaborare economico-comercială. Sunt convins că agenda, care a fost deja convenită de partea rusă, va fi orientată în mod special spre aceste subiecte", a mai spus ministrul.
Dmitri Rogozin se va afla la Chişinău şi Tiraspol pe 16-17 noiembrie.