Societatea Oltchim ar trebui restructurată, insolvenţa presupunând dificultăţi în a menţine combinatul în stare de funcţionare, iar o soluţie potrivită pentru restructurare urmează să fie găsită în urma colaborării dintre bănci şi stat, a declarat, marţi, Remus Vulpescu, consilier al ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la o conferinţă privind rolul băncilor în restructurarea companiilor.
"Oltchim trebuie restructurat. Este uşor să spui că trebuie să treacă prin procedura insolvenţei. La Hidroelectrica era în mod evident cea mai bună soluţie. Oltchim ar avea foarte mari dificultăţi să rămână în stare de funcţionare", a afirmat Remus Vulpescu.
Reprezentantul MECMA a adăugat că pentru Oltchim ar trebui încercate mijloace alternative de obţinere a rezultatelor, printr-o colaborare cu mediul bancar.
"Cred că trebuie încercate mijloacele alternative de obţinere a aceloraşi rezultate. Avem colaborare bună cu creditorii din sistemul bancar. Este o iniţiativă care a fost întreţinută de băncile private mai mult de către stat, de a se insista la căutarea soluţiilor de reorganizare. Este bine că vedem într-un caz ca Oltchim această determinare a băncilor, de a căuta o soluţie. Am stabilit împreună că dacă reuşim împreună la Oltchim, este uşor să ne gândim că putem să realizăm un program de restructurare la mai multe companii ce au nevoie", a spus Remus Vulpescu.
Oficialul a precizat că statul trebuie să îşi asume problemele reale cu care se confruntă, în contextul în care sectorul privat este deschis să contribuie la rezolvarea lor.
"Statul trebuie să îşi asume problemele serioase, reale, care odată asumate, chiar şi declarate, devin mult mai simplu de rezolvat. Din sectorul privat există disponibilitate foarte mare pentru a contribui la rezolvarea unor probleme. A rămas ca noi, administraţ