Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O parapantistă din Brașov a fost la un pas să-și piardă viața

Publicat in News Brasov, marți 13 noiembrie 2012 ·

O tânără din Braşov a scăpat ca prin minune cu viaţă după ce a căzut cu parapanta lângă o pădure din staţiunea Buşteni. Fata se afla la antrenamente împreună cu mai mulţi colegi şi s-a lansat de la Crucea Caraiman.

Tânăra este pilot de parapantă începător şi se perfecţiona la o şcoală din Braşov. Astăzi a venit împreună cu mai mulţi colegi la Buşteni pentru a sări cu parapanta la lângă Crucea Caraiman, de la o altitudine de peste 2.000 de metri. Totul a decurs bine până la aterizare. La aproape 5 metri înălţime fata a pierdut controlul parapantei şi din înălţime, s-a lovit de crengile unui copac şi a căzut pe pământ. Imediat colegii care au văzut accidentul au sunat la 112, iar medicii SMURD au venit imediat şi i-au acordat primul ajutor.

“Parapanta nu a mai putut fi controlată şi atunci s-a agăţat de un copac. Fata a aterizat pe un picior şi a început să o doară glezna. A trebuit să chemăm salvarea”, a explicat instructorul de parapantă, Robert Gyorg, pentru Libertatea.

Martorii spun că tânăra a avut mare noroc că a scăpat cu viaţă după un astfel de accident. “Direct pe copac a picat şi apoi jos, pe pământ. Am fugit repede să văd ce s-a întâmplat pentru că s-a auzit un zgomot puternic. Iniţial, am crezut că a căzut direct pe firele de înaltă tensiune. Când am ajuns la ea era conştientă, însă o durea rău piciorul şi era speriată. Noroc că au fost crengile, altfel nu cred că avea şanse să trăiască”, a povestit Cătălin Drăghici, un martor care trecea prin zonă.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Sinaia pentru mai multe investigaţii medicale.

O tânără din Braşov a scăpat ca prin minune cu viaţă după ce a căzut cu parapanta lângă o pădure din staţiunea Buşteni. Fata se afla la antrenamente împreună cu mai mulţi colegi şi s-a lansat de la Crucea Caraiman.

Tânăra este pilot de parapantă începător şi se perfecţiona la o şcoal

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 27 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 31 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 55 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°