Umblu pe teren in campania mea electorala. Printre oameni. Printre oamenii din Dambovita. Din zona Moreni. Prin comune si prin sate. Si sunt socat. Sunt bune campaniile electorale. Un dus rece. Foarte rece. Romania reala ori se va schimba, ori va disparea. Se va schimba. Dar, pana atunci, am sa ma refer doar la una dintre starile traumatizante. Ei bine, cei mai multi dintre oamenii carora le strang mana sunt stirbi. Nu au dinti. La propriu. Ce se intampla? Cum poate fi solutionata aceasta drama, care, mai ales in ceea ce-i priveste pe varstnici, este la scara nationala?
Statul este cel care i-a lasat pe oameni fara dinti. Statul, pentru care ei au muncit si muncesc pe branci. Statul, care a fost incapabil sa le acorde, din aceasta perspectiva, asistenta sanitara. Un om fara dinti este pe jumatate un om mort. Afectiunile netratate ale danturii si pana la urma absenta dintilor atrag dupa sine cele mai multe boli. Sanatatea omului, atata cata e, se duce pe Apa Sambetei daca el nu are dinti in gura. Ca sa nu mai vorbesc de demnitatea sa. De increderea in sine a oamenilor atunci cand se privesc in oglinda stirbi. Si de ce s-a ajuns aici? Si care e solutia?
S-a ajuns aici pentru ca sistemul cabinetelor stomatologice este aproape in totalitate privatizat. Asta nu este rau. Dar stomatologii particulari nu lucreaza pe gratis. Nici pentru copii, nici pentru tineri si nici pentru varstnici. Tratamentele stomatologice costa. Iar romanii nu au bani pentru asa ceva. Salariile sunt prea mici. Ca sa nu mai vorbim despre pensii. Ceea ce statul compenseaza reprezinta doar o parte. Pentru cealalta parte, extrem de costisitoare si ea, cei mai multi dintre romani nu au bani. Daca ei nu-si pot pune partea lor, nici statul nu-si pune partea sa. Si scapa bucuros de cheltuieli. Statul. Dar cine e statul? Nu cumva statul suntem pana la urma noi?
Cum adica ne scapam pe noi?
