Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termocentralele invizibile de la Sărdăneşti şi Motru i-au inspirat pe candidaţi. Noua temă de campanie – redeschiderea unor cariere miniere

Publicat in Gorj Domino, joi 15 noiembrie 2012 ·

Alegerile parlamentare aduc de fiecare dată în prim plan teme deosebit de delicate pentru judeţul Gorj. Cum cel mai sensibil subiect rămâne mineritul şi energia, politicienii nu se sfiesc să arunce pe piaţă, în această perioadă, proiecte grandioase ce ţin de acest sector. Dacă e să ne referim doar la campania electorală trecută, două termocentrale ar fi trebuit să fie aproape finalizate şi cel puţin o carieră minieră redeschisă. Realitatea confirmă însă că toate aceste obiective extrem de importante pentru judeţ, şi nu numai, au rămas la stadiul de intenţie, iar pe locurile unde ar fi urmat să funcţioneze acestea au năpădit buruienile.

Istoria pare să se repete, iar candidaţii la un mandat de parlamentar de acum, deşi nu se mai hazardează să promită construirea unor termocentrale, dau speranţe electorilor că vor redeschide unele cariere miniere.

Gogoşi electorale, ediţia 2008

În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008, două proiecte măreţe erau anunţate cu emfază de către doi dintre candidaţii de la acea vreme: construirea unei termocentrale la Sărdăneşti, în comuna Plopşoru, şi a alteia la Motru.

Unul dintre candidaţii PDL, Corneliu Vişoianu, dădea de veste, în urmă cu patru ani, chiar la începutul campaniei electorale, că maximum într-o lună de zile va fi pusă piatra de temelie la o termocentrală privată la Sărdăneşti. Speranţele oamenilor pentru un loc de muncă, din cele 1.500 anunţate, au fost întreţinute şi de sindicatele miniere care întăreau public spusele candidatului.

Termocentrala urma să aibă o capacitate de 800 MW, iar pentru edificarea acesteia compania Energy Holding a cumpărat un teren de 75 de hectare. Sindicaliştii scoteau în faţă şi interesul fostei SNLO, în sensul că o dată ce termocentrala va deveni funcţională compania minieră va avea unde să-şi desfacă producţia de lignit. Termenul pentru

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°