In octombrie 2012 – perioada dinantea si de dupa desfasurarea la Bucuresti a Congresului Partidului Popular European – am publicat patru articole articole. Pornind prima data de la indignarea mea fata de coincidenta ca, tomai cand eram judecati aflandu-ne „mai la mana” Comisiei Europene, inalte si diverse foruri ale Statului nostru de Drept au gasit scaparea prin a cumpara niste avioane second-hand tocmai de la tara de unde provine Presedintele Comisiei Europene, iar apoi de la evenimentul propriu zis care s-a desfasurat sub generosul si lucidul slogan foarte bine justificat in actualitatea internationala: „Mai multa Europa”, aceste articole faceau o insolita si mai greu perceptibila asemanare intre situatii similare prin care au trecut un fost Patriarh si un actual Presedinte al Romaniei, poate lasand unora impresia ca amestec prea mult „cele sfinte” cu cele pamantene.
Unii, mai putin informati politologic, au crezut ca procedez la o asemenea apropiere intrucat era vorba despre doctrina Crestin-Democrata a PPE, altii au inteles ca e vorba de sensibilitatile noastre de romani in viata, destinul, conducerea sau manipularea carora s-au acumulat prea multe experiente, seculare experiente nefaste de ingerinta sau dominatie, sau ingerinta in scop de dominatie, sau dominatie cu ingerinte multiple, chiar si in cele mai intime trairi, cum este Credinta la un popor. Adica exact experientele istorice care, atunci cand ne cantam perena dorinta de „Desteapta-te romane”, cele mai pline de speranta accente ajungem a le pune, rar, e drept, dar categoric, pe acel „Acum, ori niciodata...”.
Intrucat aceste randuri constituie de fapt raspunsul catre un prieten din strainatate, autor al unui „Istoric al democratiei crestine si al miscarilor crestin-democrate”, care m-a citit cu creionul in mana, pentru cititorul neavizat voi insira imediat, exact in ordinea in care au a
