Sâmbătă, 10 noiembrie, încă din zorii zilei, am acceptat, entuziast, să-l însoţesc pe Constantin Emil Ursu, liderul Muzeului Bucovinei şi, fără îndoială, al mişcării culturale sucevene de azi, într-o incredibilă călătorie în timp, pe o distanţă de 6.100 de ani. Dănuţ Cotoc, şoferul muzeului, aflat, însă, la volanul maşinii lui Emil, a strecurat echipa, cu mare dibăcie, printr-un tunel al timpului împestriţat cu uriaşele portrete ale istoricelor personaje Flutur, Brădăţan, Băişanu, Stan, Tofan, Donţu, Popovici etc., apoi a ocolit Biserica Albă din Baia şi a condus prudent pe un drum de ţară, până la o colină discretă din largul câmpului dintre Baia şi şoseaua care leagă Fălticenii de Gura Humorului. În vârful colinei, cu perimetre riguros delimitate, săpăturile scoteau la iveală, la circa 80 de centimetri adâncime, o lume mitică, miraculoasă, lumea unor populaţii autohtone, care au trăit, acolo, prin anul 4100 înainte de Hristos.

Două case, dintr-un pâlc de locuinţe străvechi

Acolo, în tranşeele arheologice, se disting clar ruinele pereţilor, de circa 30 de centimetri înălţime, ai celor două case, distruse de un incendiu, deci din perioada abandonării lor, dar deja scoase la iveală, şi fascinantul tezaur de inventar gospodăresc şi de cioburi de vase ornamentate.

Casele, mari şi încăpătoare, au fost construite din împletituri de nuiele, fixate pe pari despicaţi şi umplute şi feţuite cu lut galben, care, din pricina focului, s-a transformat într-o sugestie de cărămizi sfărâmate. Pe podeau de lut a fiecărei case zac, în neorânduială, tot felul de obiecte gospodăreşti, inclusiv topoare, dălţi, lame, toate din piatră tare şi din cremene, inclusiv „frecătoare” de piatră, cu care se măcinau seminţele, dar, spre deosebire de Emil, care întâmpina cu adevărată evlavie fiecare obiect, eu am fost fascinat doar de simbolistica cioburilor de vase, multe d