Un nou dosar de corupţie instrumentat de procurori poate zgudui fotbalul autohton. Autorităţile anchetează modul în care s-au efectuat mai multe transferuri de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti, în urma cărora statul a fost păgubit prin neplata taxelor aferente, prejudiciul fiind estimat la 11 milioane de euro. În această vară mai mulţi fotbalişti au trecut de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti, după ce Florian Walter a decis să nu mai finanţeze pe Universitatea, nemulţumit fiind de faptul că autorităţile locale din Cluj nu i-au oferit ajutorul promis. Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăseşte gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploieşti, club la care doreşte să se implice financiar. În vara acestui an, Petrolul Ploieşti a transferat doisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebas-tian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani) şi Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani). Procurorii cercetează faptul că aceaste treceri s-au făcut cu titlul gratuit, în condiţiile în care respectivii jucători valorau milioane de euro, iar Universitatea Cluj se confruntă cu grave probleme financiare. Mai mulţi oficiali din conducerea celor două cluburi vor fi audiaţi la sediul DIICOT. Au fost căutate documente din care pot rezulta infracţiuni de delapidare, evaziune fiscală şi constituire a unui grup de criminalitate organizată.
În urmă cu o săptămână a apărut informaţia că Florian Walter a vândut acţiunile pe care le deţinea la echipa de