Armistiţiu între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta? Într-un interviu acordat Le Figaro, şeful Executivului spune că ultimele luni arată că este posibilă coabitarea cu preşedintele.
"Nu este o poveste de dragoste, dar testul din vară ne-a schimbat pe amândoi, pentru că am pierdut şi unul şi celălalt", a declarat premierul în interviul acordat cotidianului francez Le Figaro. Victor Ponta a precizat că legislativele din decembrie vor clarifica situaţia şi îl vor desemna pe adevăratul câştigător.
În interviu acordat Le Figaro, şeful Executivului spune că nu ştie încă cine va reprezenta România la summit-ul Uniunii Europene care are loc peste zece zile, dar că "este o chestiune de câteva zile şi se va reglementa fără lacrimi".
Victor Ponta a vorbit şi despre ultima întâlnire pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu. Premierul recunoaşte că a fost surprins că dialogul s-a derulat foarte bine şi spune că a discutat cu preşedintele despre patru dosare fierbinţi: acordul financiar care urmează cu FMI, o restructurare a atribuirii ajutoarelor europene, reforma administrativă şi bugetul pe 2013.
În ceea ce priveşte cererile Comisiei Europene, Victor Ponta spune că Bucureştiul a redus deja conflictele de interese şi a sporit transparenţa procedurilor, iar România are acum de recuperat din întârziere.
Armistiţiu între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta? Într-un interviu acordat Le Figaro, şeful Executivului spune că ultimele luni arată că este posibilă coabitarea cu preşedintele.
"Nu este o poveste de dragoste, dar testul din vară ne-a schimbat pe amândoi, pentru că am pierdut şi unul şi celălalt", a declarat premierul în interviul acordat cotidianului francez Le Figaro. Victor Ponta a precizat că legislativele din decembrie vor clarifica situaţia şi îl vor desemna pe adevăratul câştigător. @N