Update 12.52 - Salariile restante pe luna septembrie ale angajaţilor de la Oltchim vor fi achitate începând de joi, iar restanţele pe octombrie vor fi plătite la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lui decembrie, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, precizând că vor fi repornite încă trei secţii ale combinatului.
Update 10.20 - Unul dintre angajaţii de la Oltchim aflaţi în greva foamei a fost dus la spital, pentru că s-a simţit rău. Se pare că el are hipoglicemie şi i-au fost administrate perfuzii. Protestatarul care s-a simţit rău era de două zile în greva foamei.
Salariaţii combinatului au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că nu şi-au primit banii pentru care au muncit.
Angajaţii Oltchim spun că există posibilitatea să nu se mai meargă joi la Bucureşti, dacă ei îşi vor primi salariile azi.
Celor peste 400 de protestatari de la Oltchim li s-au alăturat aproximativ 100 de persoane de la Arpechim, care spun că au venit în semn de solidaritate.
______________________________________________
Peste 300 de angajaţi de la Oltchim protestează miercuri, pentru a treia zi consecutiv, faţă de neplata salariilor.
Directorul adjunct al combinatului chimic, venit la protest, i-a anunţat pe salariaţi că astăzi şi mâine, respectiv pe 14 şi 15 noiembrie, îşi vor primi integral salariile restante. Plata pentru salariul din octombrie se va face în cel mult două săptămâni.
Angajaţii sunt însă sceptici şi spun că nu vor renunţa la pichete până când nu îşi vor vedea banii pe carduri.
Conducerea instituţiei spune că astăzi se anunţă deschiderea unei noi secţii a combinatului, respectiv cea de propilenă, astfel că Oltchim va funcţiona la 15% din capacitate.
În ceea ce ce priveşte declaraţia premierului Victor Ponta privind restructurările care vor avea l