* deşi românii s-au pronunţat în 2009, prin referendum, pentru un Legislativ cu 300 de aleşi, după alegeri am putea avea 550 * alegerile de luna viitoare s-ar putea să ne aducă 100 de parlamentari în plus * "există posibilitatea, dar este greu de crezut că se va întâmpla acest lucru", afirmă deputatul PSD, Mihai Tudose
În cadrul celei mai recente conferinţe de presă, social democraţii brăileni au încercat să explice "noul" trend al alegerilor din 9 decembrie, care se pare că va îngroşa rândurile parlamentarilor în viitoarea legislatură. Deşi în 2009 românii au votat pentru un Parlament unicameral, cu numai 300 de membri, după patru ani este posibil ca votul lor să fie ignorat şi asta pentru că alegerile din iarnă s-ar putea să aducă un Parlament cu peste 500 de aleşi. Explicaţia o găsim în actuala lege a alegerilor parlamentare (Legea nr. 35/2008), care prevede că intră direct în Parlament candidaţii care obţin peste 50% din voturi, în colegiile lor. Acelaşi act normativ stabileşte clar că fiecare partid are dreptul la un număr de locuri direct proporţional cu voturile obţinute. Cu alte cuvinte, pentru ca judeţul să nu fie monocolor, se vor acorda, conform legii, locuri suplimentare şi unor candidaţi ai altor partide, prin redistribuire, ceea ce este "greu de crezut", în opinia social democraţilor brăileni. În acest context, deputatul PSD de Brăila Mihai Tudose a încercat să explice mai pe îndelete acest fenomen. "Teoretic, există posibilitatea ca la Brăila USL să ia toate colegiile cu peste 50%. Să zicem că e un partid care ia şi el 20%. Practic, la Brăila 20% înseamnă un mandat de parlamentar, dacă ţinem cont de faptul că cinci sunt toate colegiile de deputaţi. Este posibil să-i dea un mandat şi ar fi unul suplimentar. Adică un colegiu să aibă doi parlamentari. Greu de crezut că se va întâmpla lucrul ăsta", a declarat deputatul. Tudose: "Constituţia