Un tânăr de 21 de ani din Gorj a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis mama şi pe concubinul acesteia, cu mai multe lovituri de topor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Miercuri dimineaţă, tânărul, Constantin Marinoiu, şi-a anunţat un vecin că şi-a găsit mama şi pe concubinul acesteia decedaţi în garsoniera lor din oraşul Ţicleni, după care a fost chemat la Poliţie pentru audieri.
Procurorul criminalist Emil Moţa de la Parchetul Tribunalului Gorj a declarat corespondentului MEDIAFAX că principalul suspect în acest caz este fiul femeii, care de altfel şi-a recunoscut faptele după ce a fost pus în faţa probelor care îl incriminau.
"Fiul, în vârstă de 21 de ani, şi-a omorât mama şi pe concubinul acesteia. Motivul nu se cunoaşte exact, probabil este gelozia, după ce acesta i-a surprins pe mamă şi pe concubin dezbrăcaţi”, menţionează Moţa.
Femeia decedată, Tudoriţa Prună, avea 61 de ani, iar bărbatul omorât de fiul acesteia avea 43 de ani.
Vecini ai celor doi spun că bărbatul, un nepot mai îndepărtat, fusese crescut de către Tudoriţa Prună, de câţiva ani femeia fiind văduvă şi încercând să îşi refacă viaţa alături de acesta, lucru cu care nu a fost de acord fiul său.
Conform anchetatorilor, dublul asasinat a avut loc cel mai probabil marţi seară, după care suspectul a adormit, el anunţând decesul femeii şi al bărbatului miercuri dimineaţă.
Constantin Marinoiu este acuzat de omor deosebit de grav şi va fi dus la Tribunalul Gorj cu propunerea de arestare preventivă.
Un tânăr de 21 de ani din Gorj a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis mama şi pe concubinul acesteia, cu mai multe lovituri de topor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Miercuri dimineaţă, tânărul, Constantin Marinoiu, şi-a anunţat un vecin că şi-a găsit mama şi pe concubinul acesteia decedaţ