Ion Iliescu şi-a făcut, marţi, controlul medical periodic la Spitalul Elias din Capitală şi nu are probleme, a declarat pentru Mediafax directorul medical al unităţii Dana Safta. Fostul preşedinte a revenit la unitatea medicală miercuri dimineaţă.
UPDATE 09:40 Ion Iliescu s-a prezentat din nou la Spitalul Elias, miercuri dimineaţă, pentru mai multe investigaţii medicale.
Safta a precizat că Iliescu nu este internat în spital şi că nu are probleme.
Fostul preşedinte a suferit la începutul acestui an, în ianuarie, o operaţie pentru un polip la colon, la Spitalul Elias, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă.
Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitală şi în 24 noiembrie 2011, unde i-au fost făcute analize, medicii constatând că nu are probleme majore de sănătate. Fostul preşedinte a fost externat în ziua următoare, el scriind pe blog că se simte bine şi că a avut “o indispoziţie digestivă”.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Ion Iliescu şi-a făcut, marţi, controlul medical periodic la Spitalul Elias din Capitală şi nu are probleme, a declarat pentru Mediafax directorul medical al unităţii Dana Safta. Fostul preşedinte a revenit la unitatea medicală miercuri dimineaţă.
UPDATE 09:40 Ion Iliescu s-a prezentat din nou la Spitalul Elias, miercuri dimineaţă, pentru mai multe investigaţii medicale.
Safta a precizat că Iliescu nu este internat în spital şi că nu are probleme.
Fostul preşedinte a suferit la începutul acestui an, în ianuarie, o operaţie pentru un polip la colon, la Spitalul Elias, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă.
Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitală şi în 24 noiembrie 2011, unde i-au fost făcute analize, medicii constatând că nu are probleme majore de sănătate. Fostul