După ce Gigi Becali a fost scos nevinovat din cazul Valiza, din dosar s-a disjuns într-un nou caz, în care principalii suspecți pentru dare de mită sunt oficialii clubului CFR Cluj, care ar fi încercat să cumpere meciul cu Universitatea din luna mai a anului 2008. Audierile în noul dosar “Valiza” au început miercuri, cand Gigi Becali a fost chemat că martor, după ce în vechiul caz magistrații au hotărât că este nevinovat. “S-a disjuns din dosarul Valiza într-un nou caz, de adevărată mită, în care autorul este CFR Cluj. Pe citația mea scrie martor. Procurorii mi-au spus că din discuțiile telefonice se anchetează acest lucru”, a afirmat Gigi Becali la România TV.
Din câte se pare, potrivit unor surse juridice, procurorii au la bază interceptările unor discuții telefonice pe care Ioan Andone le-a purtat cu Toni Doboș, fostul președinte al Universității Cluj. Magistrații de la ÎCCJ au prezentat motivarea hotărârii prin care s-a stabilit nevinovăția lui Gigi Becali în cazul Valiza. În cadrul ei, se arată că Gigi Becali a adus probe conform cărora CFR Cluj a încercat să cumpere meciul cu Universitatea, pe care instanța le-a acceptat. Astfel, instanța a hotărât că, în cazul de față, banii oferiți de Gigi Becali au avut ca scop determinarea jucătorilor de la U Cluj să joace corect și să refuze propunerile celor de la CFR.
Gigi Becali le promisese 1,7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj pentru a încurca pe CFR în ultima etapă sezonului 2007/2008. Meciul s-a încheiat cu victoria celor de la CFR Cluj, scor 1-0, după un penalty suspect comis de brazilianul Bilica. Ulterior, Bilica a dezvăluit că în săptămâna premergătoare meciului a fost contactat pentru a i se propune un blat. Același lucru l-a susținut și Fabien Boudarene, un alt fotbalist de la Universitatea Cluj.
Citiţi şi ...:
După ce Gigi Becali a fost scos nevinov