Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri parlamentare 2012. Aradul, unul din ultimele bastioane PDL, supus unui nou asalt USL

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Judeţul Arad se anunţă a fi unul dintre cele mai interesante în perspectiva alegerilor din 9 decembrie. După alegerile locale din iunie, Aradul a rămas, alături de Alba, “portocaliu”, în condiţiile în care USL a înregistrat victorii zdrobitoare în majoritatea celorlalte judeţe. Pe lista candidaţilor din Arad, se regăsesc nume importante ale ARD, precum Mihail Neamţu, Mihai-Răzvan Ungureanu sau Gheorghe Seculici. Rămâne de văzut dacă vor valorifica avantajul tradiţiei pedeliste a judeţului.

În colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, candidează din partea ARD preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu ce îl are drept adversar pe vicepreşedintele PSD Arad, Flavius-Luigi Măduţă, cu o notorietate mult mai redusă.

În colegiul 2, competiţia se anunţă ceva mai strânsă. Deputatul în funcţie şi fost ministru al Muncii, Claudia Boghicevici (PDL) concurează cu o altă femeie, Lia Ardelean (PC). Ardelean a mai fost deputat în legislatura 2004-2008 şi a fost contracandidata lui Gheorghe Falcă la primăria Aradului, la alegerile locale.

Un outsider al competiţiei pentru colegiul 2 este candidata PRM care atrage însă atenţia prin rezonanţa aparte a numelui: Manonalita-Radiana Neamţu. O căutare pe Internet nu dă niciun rezultat în ceea ce priveşte activitatea sa politică, dar dă la iveală unul pe un site mai aparte de socializare sentimente.ro, pe care diverse persoane îşi caută jumătatea. Este vorba tot de o Manonalita şi tot din Arad, o femeie divorţată care caută bărbat pentru “prietenie”. La rubrica preferinţe sexuale stă scris “normale”.

O figură proeminentă a PDL, Gheorghe Seculici, liderul organizaţiei judeţene, are un adversar de la USL ceva mai slab cotat, Florin Galiş (consilier local la Arad), în colegiul 3. În acelaşi colegiu, candidează din partea UDMR şi un deputat în funcţie, Petru Farago. Deja un veteran al Parlamentului, deputatul PNL Mihăiţă Ca

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°