Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gărzi în spitale şi revenirea la institute

Publicat in Viata Medicala, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Organizarea şi efectuarea gărzilor în spitale. Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.067 din 23 octombrie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 734 din 31 octombrie 2012, cu intrare în vigoare de la data publicării, a fost modificat şi completat Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 870/2004. Se reglementează programul de şapte ore zilnic şi pentru medicii şefi de secţie, laborator sau serviciu medical şi se pune un accent mai mare pe consultaţiile interdis­cipli­nare pentru pacienţii internaţi în unitate, con­sul­ta­ţii care se acordă la recomandarea medicului curant, aprobată de medicul şef de secţie, medicul coordonator al compartimen­tului medical sau, după caz, a directorului medical, aceştia din urmă având obligaţia de a coordona şi de a controla acordarea cu prioritate a acestui tip de consultaţii. De asemenea, se explicitează mai bine programul medicilor încadraţi în structurile de primire urgenţe (UPU-SMURD, UPU sau CPU), în sensul că îşi desfăşoară activitatea în două ture, în sistem de 12 ore cu 24 de ore libere, iar, dacă numărul medicilor încadraţi în aceste structuri este insuficient, activitatea zil­nică se desfăşoară în două ture de câte şapte ore. Totodată, în aceste structuri cu personal insuficient, liniile de gardă au o durată de minimum zece ore în zilele lucrătoare şi în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale şi de maximum 24 de ore în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători le­gale. Medicul şef al structurii de primire urgen­ţe propune durata efectivă a liniilor de gardă, directorul medical avizează, iar mana­gerul unităţii aprobă, cu avi Publicitate zul Ministerului Sănătăţii. Medicul şef al structurii de primire urgenţe are obligaţia de a comunica la Ministerul Sănătăţii (Comparti­mentul me­

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 11 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 9 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 13 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 7 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°