Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Mihail şi Gavriil, Mitropolitul Ardealului a sfinţit Troiţa eroilor neamului

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

În data de 8 noiembrie, creştinii au dat curs în sfânta zi a celebrării Arhanghelilor Mihail şi Gavriil invitaţiei de a participa la sfinţirea Troiţei eroilor neamului, ridicată de către Inspectoratul de Jandarmi Braşov. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către ÎPS Mitropolitul Ardealului, dr. Laurenţiu Streza.

Ridicată în faţa unităţii militare de la Dumbrăviţa, troiţa este rodul efortului militarilor care îşi desfăşoară activitatea în această institutie, dar şi a altor oameni de bine, monumentul reprezentând comemorarea ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă.

Alături de reprezentanţii Bisericii, au fost prezenţi la eveniment şi personalităţi ale administraţiei publice locale şi judeţene. Printre aceştia s-au numărat deputatul Mihail Donţu, şeful Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, Sebastian Grapă, primarul localităţii Dumbrăviţa, Zahiu Popa, primarul municipiului Codlea, Cătălin Muntean, precum şi alte personalităţi.

În acelaşi cadru festiv au fost înmânate diplome celor care au susţinut acest proiect, iar ÎPS Laurenţiu Streza a ţinut o prelegere despre însemnătatea semnului Crucii.

„Balul cu coşul”, a XI-a ediţie (Lăsata Secului)

Despre Balul Ansamblului Folcloric „Măgura” Codlea sau „Balul cu coşul”, codlenii sunt cunoscători, amatori totodată al acestui gen de eveniment, unic prin tradiţia preluată de la locuitorii saşi. Fiecare îşi aduce de-ale gurii de acasă şi împreună cu prietenii şi familia, vin să petreacă o seară de neuitat înainte de Lăsata Secului (intrarea în postul Crăciunului).

Cuvintele sunt de prisos dacă trebuie să vorbim despre organizatori. Ireproşabil, distracţie maximă, totul pregătit în detaliu, muzică bună cu care ne-a încântat Dana Goleţ şi formatia de la Făgăraş, tradiţionala pâine şi sare, aşa cum ştiu românii să îşi întâmpine oaspeţii care le calcă pragul. Felicitări

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a prăbușit cu un planor în apropiere de Caracal

Gandul acum 13 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut, sâmbătă, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni. Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat Știre în curs de actualizare

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°