Ambarcaţiunea „Pelican", recunoscută pentru plimbările turistice pe care le făcea pe Bega, a fost distrusă de un incendiu
Vaporaşul "Pelican", cunoscut pentru plimbările pe care le făcea cu turiştii pe râul Bega din Timişoara, a fost distrus de un incendiu ieri după-amiază. Scoasă din circuit de peste trei ani şi folosită doar ca terasă în ultima perioadă, ambarcaţiunea a ars aproape complet într-un incendiu provocat, potrivit pompierilor, în mod intenţionat cu ajutorul unei brichete. Din vaporaş a ars toată partea superioară, formată din lemn, iar incendiul a fost stins cu greutate abia după aproape o oră de la începutul intervenţiei de către pompierii de pe două autospeciale.
"Pelican", o legendă
Proprietarii fostei terase urmează să calculeze pagubele produse de incendiu, iar poliţiştii îi caută pe cei care ar fi dat foc ambarcaţiunii. Fostul "Pelican", devenit terasa "Epava" în ultimii ani, era situat în spatele Catedralei Mitropolitane din Timişoara şi a devenit cunoscut pentru plimbările pe care le făcea în trecut cu timişoreni, majoritatea copii. Acesta a început să navigheze pe Bega de la începutul anilor 80', după ce, înainte, a făcut mai multe curse pe Dunăre. În Timişoara a fost folosit ca vapor destinat plimbărilor cu turişti, alături de alte două ambarcaţiuni, „Rândunica" şi „Pionier". Ambarcaţiunea „Pelican", recunoscută pentru plimbările turistice pe care le făcea pe Bega, a fost distrusă de un incendiu
Vaporaşul "Pelican", cunoscut pentru plimbările pe care le făcea cu turiştii pe râul Bega din Timişoara, a fost distrus de un incendiu ieri după-amiază. Scoasă din circuit de peste trei ani şi folosită doar ca terasă în ultima perioadă, ambarcaţiunea a ars aproape complet într-un incendiu provocat, potrivit pompierilor, în mod intenţionat cu ajutorul unei brichete. Din vaporaş a ars toată partea superioară,