Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii din Mironu, convinşi că vine Apocalipsa, după ce au găsit un „sfânt” într-un trunchi de copac

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Traiul de zi cu zi al romilor din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a fost animat brusc luni seară de ceea ce ei au considerat a fi un semn de la Dumnezeu. În momentul în care au tăiat cu drujba un trunchi de copac adus din pădure, membrii familiei Marin au dat peste o siluetă pe care au asociat-o imediat cu un mare semn divin. Vecinii s-au adunat ca la urs, iar unii l-au văzut în trunchi pe Iisus Hristos, alţii au văzut-o pe Maica Domnului, iar unii pe alţi sfinţi. Ei au „citit” imediat mesajul: lumea este rea, se taie prea mult lemn din pădure, iar Apocalipsa este foarte aproape.

„Iisus Hristos ne-a arătat acum că plâng pădurile cât se taie la noi”

Marţi dimineaţă, ne-am deplasat la Mironu pentru a vedea cu ochii noştri minunea. Oricât am încercat, nu am reuşit, însă, să distingem chipul lui Iisus Hristos ori al unui alt sfânt. Localnicii nu glumeau însă când vorbeau de semnul de la Dumnezeu şi s-au jurat în faţa noastră că luni seară chipul din trunchiul de copac era perfect vizibil. Îi întrebăm cum de a dispărut acesta. Imediat ni se dă o explicaţie. Marţi dimineaţă, când au auzit că vine „televiziunea”, femeile s-au apucat să spele trunchiul de copac „să fie mai frumos”. Atunci ar fi dispărut şi „minunea”.

Gabriela Marin, în gospodăria căreia se afla cioata cu pricina, ne-a explicat: „Aseară i se vădea chipul, au venit femeile şi plângeau că se apropie sfârşitul lumii. Aşa minuni nu s-au văzut niciodată. Plângea copii, femei, oameni... aşa ceva în cioată nu s-a văzut, e gata, e sfârşitul lumii”.

Mai toţi romii vorbeau de un avertisment de la Cel de Sus legat de faptul că în zonă se taie foarte mult lemn din pădure. Inclusiv ei pun drujba pe copaci, însă, bineînţeles că vinovaţii sunt alţii: pădurarii care pun la pământ arbori, iar pe ei nu îi lasă să „culeagă” resturile.

Vasile Plai, lăutar din tată în fiu, ne-a explicat:

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°