Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL ELECTORAL: Înalt cap al Bisericii, implicat în campania electorală a unui candidat USL

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, apare într-un pliant al unui candidat USL care se bate pentru un fotoliu de deputat în județul Galați. Asta în condiţiile în care preoţiilor li s-a interzis să facă politică. Reprezentanţii Bisericii spun însă că arhiepiscopul nu şi-a dat acordul pentru a-i fi folosită imaginea, iar ceea ce face candidatul George Scarlat este “un abuz”.

Candidatul George Scarlat, membru PNL, a distribuit în Colegiul 3 de deputat din Galaţi pliante electorale în care apare alături de părintele Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

În pliantul cu pricina, alegătorii sunt îndemnaţi să-l voteze pe Scarlat: “Învingem împreună! Votăm George SCARLAT – deputat”.

Arhiepiscopia Dunării de Jos susţine însă că Înaltpreasfinţitul nu şi-a dat acordul pentru a-i fi folosită imaginea şi că este vorba de o fotografie mai veche.

“Este un abuz al acelui candidat, o îndrăzneală din partea acestuia. Fotografia a fost făcută la sfinţirea unei biserici din localitatea Călmăţui, iar candidatul a folosit fotografia făcută la acel eveniment fără să aibă acordul Arhiepiscopiei sau al IPS Casian al Dunării de Jos. De altfel, există hotărâri clare ale Sfântului Sinod în legătură cu neimplicarea Bisericii în politică sau campanii electorale”, a declarat preotul Gabriel Molocea, reprezentantul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunărea de Jos.

Acesta a mai spus că este prematur să se discute despre acţiuni juridice îndreptate împotriva candidatului care a folosit acea fotografie în materialele sale electorale, însă a precizat că Arhiepiscopia Dunării de Jos i-a cerut retragerea de urgenţă a pliantelor.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, apare într-un pliant al unui candidat USL care se bate pentru un fotoliu de deputat în județul Galați. Asta

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 14 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°