Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au muncit pentru rezultat. CSM Târgovişte, prima victorie în Euroligă

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Campioana României la baschet feminin, CSM Târgovişte, aflată în premieră în Euroligă, a obţinut, miercuri, pe teren propriu, prima victorie din competiţie, în faţa rusoaicelor de la Nadezdha Orenburg, scor 79-76 (44-41), în cea de-a treia partidă din Grupa B.

CSM a debutat excelent, 9-2 (min. 3), obligând adversara să intre la time-out. Rusoaicele au început însă să recupereze din diferenţă, 20-13 (min. 7), pentru ca la prima pauză, tabela să arate avantaj pentru ele, 23-24. Sfertul secund a continut sub dominaţia echipei Nadezdha, 33-35 (min. 15), iar când Robbins a adus egalarea, 35-35, tribunele au "explodat". Până la pauza mare, meciul a continuat echilibrat (39-39), cu ambele echipe luptând pentru supremaţie, dar după 20 de minute avantajul era de partea campioanei României, 44-41.

Dominaţia gazdelor a continuat şi în sfertul trei, 52-46 (min. 24) şi 57-53 (min. 27). Înaintea ultimei pauze însă, rusoaicele au revenit periculos, 59-58, anunţând un sfert patru disputat.

Nadezdha a tras tare în ultimele 10 minute, a reuşit egalarea, 66-66 (min. 35) şi a şi preluat conducerea în minutul următor, 68-69, obligând CSM Târgovişte să intre la time-out. Campioana României a remontat, 74-71, cu două minute rămase din meci. Rusoaicele au egalat, 74-74, cu o triplă a lui Bonner, când mai erau 90 de secunde, dar Mărginean i-a urmat exemplul, 77-74. Nadejda a intrat la time-out, când mai erau 74 de secunde din meci. Perovanovici a redus, 77-76, apoi CSM a luat time-out, când mai erau 23 de secunde. Babkina a marcat pentru 79-76, a urmat alt time-out luat de rusoaice, care au prelungit atacul ulterior până la o secundă din meci. Currie a reuşit un capac de senzaţie la ultima repunere a adversarelor, iar scorul a rămas neschimbat. 79-76, scor final, prima victorie în Euroligă pentru CSM Târgovişte, dar şi pentru o echipă feminină românească.

Marcatoare:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 27 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 42 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 27 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°