Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marele scandal cu noua lege a audiovizualului. Statul vrea să ajute televiziunile locale?

Publicat in Vox Publica, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Proiectul de ordonanţă pentru schimbarea legea audiovizualului (vezi aici şi aici) a antagonizat rapid cîteva zone din industrie. Să vedem taberele, mizele reale şi balivernele.

Taberele interesate. Toată lumea arată imediat către Voiculescu. Prin mărirea pachetului obligatoriu must carry, prin atacul către agenţii de publicitate. Dar nu e doar Voiculescu, multe televiziuni au interesul ca statul să intervină într-o piaţă care se duce în cap şi să capete ceva mai mulţi bani din publicitate, ba chiar de la cablişti.

Cabliştii – situaţia seamănă cu lupta vplay/voyo. Cabliştii s-au obişnuit să tranzacţioneze conţinut moca. Televiziunile zic săru’mîna dacă sînt preluate de marii cablişti şi apoi iau bani de la advertiseri. Voiculescu pornise un război cu RCS pentru a obţine bani pentru retransmisie. Joacă tare. Ar fi trebuit făcut poate altfel – televiziunile ar fi trebuit să facă front comun şi să-şi negocieze împreună prezenţa pe cablu. Acum însă avem un haos în care fiecare îşi aranjează treaba.

Agenţiile de publicitate ar putea ieşi pierdute dacă vine obligativitatea unei mai mari transparenţe faţă de client. Dar nici agenţiile, nici cabliştii nu înţeleg că nu poţi călări la nesfîrşit televiziuni care produc programe, oricît de tîmpite ar fi ele, fără să ajungă la un moment de cumpănă.

Cele mai multe televiziuni sînt pe pierdere şi în stadiu avansat de prostituţie pentru audienţă facilă (redacţii mici, luptă ca-n junglă pentru 500.000 de oameni). Riscul e să rămînă un mic grup de televiziuni care să-şi împartă piaţa fără ca unele noi să mai poată să răzbată. O fi un moment normal. Cert e că tîmpeniile cu piaţa care se autoreglează au fost date peste cap. Vor un soi de ajutor de la stat şi probabil îl vor primi.Problema e că CNA a lăsat televiziunile să alunece în ilegalitate (mai ales de natură tabloidă) şi nu se arată vreo negociere dură: te

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 40 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 55 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum o ora
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°