CFR Călători informează că, în funcţionarea Sistemului Naţional de Rezervare şi Vânzare Online a biletelor de tren se vor face actualizări ale datelor, deoarece de la data de 09 decembrie va intra în vigoare un nou Plan de Mers al Trenurilor 2012-2013, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Astfel, vor interveni următoarele modificări:
- la trenurile cu destinaţii internaţionale, din noul Plan de Mers 2012/2013, emiterea biletelor se va face începând cu data de 20 noiembrie;
- pentru trenurile cu regim de rezervare a locurilor (IR, IC, RE), care circulă între 07 şi 15 decembrie, perioada de vânzare cu anticipaţie în trafic intern va fi redusă de la 30 la 22 de zile;
- pentru trenurile Regio sau trenuri Regio care circulă combinat InterRegio între 07 şi 31 decembrie, cumpărarea biletelor se va realiza numai în ziua plecării trenului, reducerile de anticipaţie anulându-se;
- cumpărarea biletelor la trenuri cu plecare în data de 8 decembrie, se poate face numai de la casele de bilete ale staţiilor sau agenţiilor de voiaj CFR, sistemul de vânzare online şi automatele, neeliberând bilete pentru această zi.
F.A. CFR Călători informează că, în funcţionarea Sistemului Naţional de Rezervare şi Vânzare Online a biletelor de tren se vor face actualizări ale datelor, deoarece de la data de 09 decembrie va intra în vigoare un nou Plan de Mers al Trenurilor 2012-2013, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Astfel, vor interveni următoarele modificări:
- la trenurile cu destinaţii internaţionale, din noul Plan de Mers 2012/2013, emiterea biletelor se va face începând cu data de 20 noiembrie;
- pentru trenurile cu regim de rezervare a locurilor (IR, IC, RE), care circulă între 07 şi 15 decembrie, perioada de vânzare cu anticipaţie în trafic intern va fi redusă de la 30 la 22 de zile;
- pentru trenurile Regio sau trenu