Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problemele de sănătate nu-i scapă! » Condamnaţii din "Dosarul Transferurilor" nu vor fi scutiţi de la executarea pedepselor

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Doi dintre cei opt condamnaţi în Dosarul Transferurilor, Ioan Becali şi Cristi Borcea, au fost operaţi pe cord, dar în cazul în care deciziile în cazul lor vor rămîne definitive, ei nu vor fi scutiţi de executarea pedepsei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care cei opt învinuiţi în Dosarul Transferurilor au fost condamnaţi la închisoare a redeschis mai multe discuţii despre cei implicaţi. Există unele persoane în fotbalul românesc care susţin faptul că Ioan Becali şi Cristi Borcea ar putea fenta condamnările profitînd de faptul că amîndoi au probleme medicale. Atît fostul impresar, cît şi Borcea au suferit în trecut operaţii pe cord.

Gazeta a discutat cu mai mulţi avocaţi ai Baroului Bucureşti, iar aceştia au explicat că problemele de sănătate nu îi pot scuti pe condamnaţi de executarea pedepsei.

"În cazul în care o persoană suferă de vreo boală sau a avut anumite operaţii, atunci se dispune o expertiză care poate conduce la amînarea sau întreruperea pedepsei, dacă se constată că problemele sînt grave şi acute. Amînarea sau întreruperea sînt dispuse pe perioadă de trei luni, iar la expirarea acestei perioade învinuitul e din nou examinat medical pentru a se vedea dacă e apt să execute pedepasa. Dacă nu e apt, se dispune în continuare amînarea sau întreruperea pedepsei, dar dacă e apt, atunci se dispune executarea", a explicat avocatul.

Un caz asemănător cu cei doi, care au by-pass-uri, este cel al fostului general Victor Atanasie Stănculescu. Acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare, însă deşi a cerut în mai multe rînduri întreruperea pedepsei din motive asemănătoare cu cele ale lui Giovanni Becali şi Borcea, instanţa i-a respins de fiecare dată cererea.

"Hotărîrea instanţei de apel e nelegală şi netemeinică. Am făcut deja recurs. Îmi susţin nevinovăţia şi arăt că toate activităţile mele în legătură cu transferurile fotbalişt

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Leon al XIV-lea va spune prima sa rugăciune în calitate de Papă de la Bazilica Sfântul Petru

Ziarul Financiar acum 28 minute
Leon al XIV-lea va oficia rugăciunea duminicală pentru prima dată în calitate de Papă. Eveniment va atrage mii de turişti şi credincioşi. De la balconul Bazilicii Sfântul Petru, noul papă va spune „Regina Caeli” („Regina Cerului”), o rugăciune adres

Donald Trump solicită 20.000 de noi ofiţeri pentru a ajuta la expulzări / ”Străinii ilegali care rămân în America se confruntă cu pedepse, inclusiv o perioadă semnificativă de închisoare”

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a ordonat Departamentului de Securitate Internă să adauge cel puţin 20 000 de ofiţeri pentru a pune în aplicare politicile sale de expulzare, relatează News.ro, care citează BBC. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Donald Trump crede că Putin e sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina: „Va fi o lume cu totul nouă și mult mai bună”

Libertatea acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, crede că omologul său rus Vladimir Putin este sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina și spune că speră la o lume mai bună.

Tragerile LOTO de duminică, 11 mai 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,56 milioane de euro

HotNews acum 26 minute
Duminică, 11 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 8 mai, Loteria Română a acordat peste 21.100 de câștiguri în valoare totală de peste 1,19 milioane de lei. Nu

Auchan închide 25 de supermarketuri şi concediază 710 angajaţi, ca parte a unui plan de restructurare, în Spania

Libertatea acum 2 ore
Retailerul francez Auchan a anunțat închiderea a 25 de supermarketuri, ca parte a unui plan de restructurare, iar această decizie va duce la desființarea a peste 700 de locuri de muncă, în Spania, potrivit AFP.

Albanezii sunt chemaţi la vot: premierul Edi Rama îşi doreşte al patrulea manda / Strategul campaniei lui Trump încearcă să-l readucă la putere pe liderul opoziţiei, Sali Berisha, care se confruntă cu acuzaţii de corupţie

G4Media acum 2 ore
Albania organizează duminică alegeri parlamentare în care premierul Edi Rama încearcă să obţină un al patrulea mandat, fapt fără precedent, după o campanie dominată de promisiuni de aderare la Uniunea Europeană şi acuzaţii de corupţie generalizată.

FCSB, campioana României și în sezonul 2024/2025

Ziua Constanta acum o ora
FCSB și-a apărat cu succes titlul de campioană a României cucerit sezonul trecut, asigurându-și matematic și cucerirea campionatului 2024/2025. În runda a opta din play-off, Universitatea Craiova a remizat pe teren propru cu CFR Cluj, 2-2, iar acest

Horoscop pentru duminică, 11 mai 2025.Probleme de sănătate pentru una dintr zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Importante zile pentru relațiile parteneriale se conturează la finalul acestei săptămâni. Stai de vorbă pe îndelete cu partenerul de viață și cu partenerii profesionali, colaboratorii. Sunt șanse bune pentru a lămuri chestiuni comune vechi și

Zile libere de Rusalii. Când pică și cât durează minivacanța pentru bugetari

Botosani News acum 3 ore
Zilele libere de Rusalii din 2025 aduc o nouă minivacanță pentru bugetari. Vezi în ce zile pică sărbătoarea și câte zile libere sunt acordate potrivit calendarului oficial. După minivacanța de 1 Mai, românii se pregătesc pentru o nouă serie de zile

Vremea

București
acum

14°
dum.

7°/23°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

9°/18°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°