Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porcii spinoşi africani, pinguinii, crocodilii și pirații sunt în căutarea fericirii în parcarea unui centru comercial din Arad

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Parcarea centrului comercial Real din Arad a fost ocupată de către pirații care au plecat, miercuri seara, în căutarea fericii fără sfârșit. Este vorba despre pirații Circului Acquatico Bellucci care vor poposi la noi până în data de 25 noiembrie.

Întreaga reprezentaţie este un spectacol care dă naștere unor povești fantastice. Din spectacol nu lipsesc animalele care îi ajută pe pirați să găsească adevărata fericire. Astfel, cei care doresc să vadă un spectacol teatru-circ în care este invitat și publicul să joace nu trebuie să rateze invitația celor de la Acquatico Bellucci.

Click pe poză pentru GALERIE FOTO!

Din spectacol fac parte mai multe animale, printre care hipopotamul pigmeu Emilio, patru pelicani, doi porci spinoşi africani, doi pinguini, un leu marin, o broască ţestoasă, un vultur, crocodili, şerpi și iguana. Acţiunea se derulează în două părţi distincte, porneşte de pe uscat pentru ca apoi să continue pe mare.

„În prima parte avem circ integral, cu toate atracţiile sale, iar în cea de-a doua parte, în schimb, întră în scenă animalele acvatice care vor reprezenta cheia poveştii: cea a piraţilor. Piraţii sunt un grup care vor să încerce să-l convingă pe căpitanul Emertuck să reia „frâiele” navei sale, după ce a abandonat totul din cauza pierderii iubitei sale, iar el nu mai vrea să trăiască. Se lasă convins până la urmă să reînceapă să facă ceea ce făcea înainte, iar vocea iubitei sale pe care o aude uneori, îi dă un impuls să navigheze din nou”, spun reprezentanții spectacolului.

În pauza dintre cele două părţi, publicul poate să admire contra cost (5 lei) rechinul şi peştii piranha, dar și celelalte animale. Spectacolele au loc zilnic în parcarea centrul comercial Real de la ora 18:00, iar sâmbăta și duminica de la orele 15:30 și 18:00. În primul sector prețul biletului este de 40 de lei pentru adulți și 35 pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 12 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 2 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°