Adrian Papahagi, candidatul ARD la Colegiul 1, Camera Deputaţilor a criticat-o marţi, pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, pentru faptul că susţine doar cu vorba elitele societăţii româneşti. „O felicit pe doamna Andronescu pentru faptul că şi-a dat seama că trebuie să fim cu ochii pe elitele societăţii româneşti. În acelaşi timp mă gândesc cum nu s-au găsit bani pentru premierea olimpicilor internaţionali sau cum sunt blocate bursele studenţilor de la UBB“, a spus Papahagi.
Pe de altă parte, candidatul ARD la Colegiul 1, Camera Deputaţilor i-a acuzat pe cei din USL că fac promisiuni pe care nu le pot respecta. „Ni se promite triplarea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, însă nu ni se spune pe ce resurse bugetare. Doar în acest an bugetul cercetării a fost redus cu 300 de milioane de lei“, a mai spus Papahagi. Vă reamintim, Ecaterina Andronescu a declarat luni, la Cluj că „trebuie să fim cu ochii pe elitele româneşti“. „Trebuie gândite proiecte pentru şcolile performante şi trebuie să fim cu ochii pe elitele societăţii româneşti care vor aduce performanţă, iar pe de altă parte, să încercăm să asigurăm egalitatea de şanse“, a spus ministrul Educaţiei.
La rândul său, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, şi totodată candidatul ARD la Colegiul 2, Camera Deputaţilor, deputatul Daniel Buda a criticat programul USL în ceea ce priveşte justiţia. În opinia liderului PDL Cluj, „socialiştii“ nu fac altceva decât să îl atace pe Traian Băsescu. „Ieri, (n.red luni), Traian Băsescu a solicitat să se reia cazurile Dobre şi Borbely, pentru a lăsa justiţia să se pronunţe, pentru ca şi ei să îşi poată apăra nevinovăţia. Cu toate acestea, solicitarea preşedintelui a fost ignorată. Prin conduita de luni, prin faptul că aţi refuzat să luaţi în discuţie cele două cazuri, contribuiţi la crearea unui raport dur pe justiţie. Nu facem altceva dec