Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE donează valoarea premiului Nobel în beneficiul copiilor afectaţi de războaie şi conflicte

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Comisia Europeană a anunţat că va dona suma aferentă premiului Nobel pentru pace, primit anul acesta, adică aproximativ 930.000 de euro, unor proiecte care sprijină copiii afectaţi de războaie şi conflicte din toată lumea, potrivit europa.eu.

Comisia Europeană a acceptat oficial pe 14 noiembrie, în numele Uniunii Europene, banii primiţi cu ocazia decernării premiului Nobel pentru pace.

"Premiul Nobel pentru pace reprezintă simbolul reconcilierii în întreaga lume. De banii primiţi cu această ocazie ar trebui să beneficieze cei care reprezintă prima speranţă pentru viitor şi care sunt totodată primele victime ale conflictelor prezente şi trecute: copiii", a spus preşedintele CE, José Manuel Barroso.

În urma unui acord între preşedintele Barroso şi preşedinţii Van Rompuy şi Schulz, conducerea CE intenţionează să doneze banii unor "proiecte destinate copiilor sub egida premiului Nobel pentru pace primit de UE". Proiectele ar trebui să fie în beneficiul copiilor aflaţi în zone de conflict, scrie Mediafax.

În săptămânile următoare, Comisia va decide cu privire la detaliile proiectelor, inclusiv procesul de selecţionare a beneficiarilor şi aspectele juridice şi bugetare.

În 12 octombrie, Comitetul Nobel a decis să acorde Uniunii Europene prestigiosul premiu pentru pace pe 2012, pentru peste şase decenii de contribuţie la promovarea păcii şi a reconcilierii, a democraţiei şi a drepturilor omului în Europa.

Premiul Nobel pentru pace constă în acordarea sumei de opt milioane de coroane suedeze, a unei medalii şi a unei diplome. Medalia şi diploma vor fi păstrate de către instituţiile Uniunii Europene, în numele UE.

Ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace va avea loc la Oslo, pe 10 decembrie 2012.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 49 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 26 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 6 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum o ora
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°