Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă mai aduceţi aminte de Semedo? Fostul jucător al Stelei şi CFR-ului este aproape să ajungă în Anglia: "Sunt în floarea vârstei"

Publicat in Pro Sport, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Antonio Semedo şi-a încheiat conturile cu cei de la Khazar Lankaran, însă la 33 de ani nu are de gând să renunţe la fotbal. Într-un interviu pentru Mais Futebol, fostul atacant al CFR-ului susţine că se simte excelent: "Încă sunt în floare vârstei".

Semedo a revenit după o accidentare urâtă la umăr, însă n-are niciu angajament. Totuşi, când va reveni, portughezul spune că nu va exista meci fără goluri: "Pot să promit ceva: cu mine pe teren nu vor exista tabele de marcaj goale. Am plecat din Azerbaidjan din cauza unei accidentări, care a fost cea mai gravă din cariera mea, dar nici de această dată n-a fost la picioare, ci la claviculă.

Am fost operat la o clinică privată, pentru că spitalele de acolo sunt de nedescris. Dar mi-a plăcut experienţa din Azerbaidjan. Am trăit în capitala Baku, care este un fel de Dubai. Nivelul de trai este foarte ridicat", spune Semedo.

Jucătorul în vârstă de 33 de ani spune că s-a confruntat cu episoade de rasism atât în România, cât şi în Azerbaidjan, însă nu s-a arătat foarte deranjat. Ba chiar s-a amuzat:

"Acolo am trăit ceva ce mi s-a întâmplat şi când m-am dus în România. Am fost primul jucător de culoare din istoria lui CFR Cluj, iar lumea se uita ciudat la mine. În Azerbaidjan, pe stradă, mă vedeau şi râdeau. Probabil că nu mai întâlniseră niciodată un negru. Dar eu n-am avut nicio problemă cu asta. La Cluj, am ajuns ca o pisicuţă şi am plecat "Pantera Neagră." În România, am trăit cele mai frumoase momente din carieră. Am fost campion şi am plecat din 2006, pentru că aveam nevoie de stabilitate financiară"

În prezent, Semedo se află în Anglia, acolo unde studiază fiica sa, şi se antrenează cu cei de la AFC Wimbledon. Echipa nu trece însă prin cea mai bună perioadă. După 17 etape, echipa se află pe locul 20 din 24, cu 17 puncte, dar Semedo spune că vrea să rămână:

"Echipa nu stă f

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°