Cine crede că în România politica înseamnă principii, statut, strategii, programe, este naiv sau rău intenţionat. În România nimeni nu intră într-un partid pentru principii, decât dacă este naiv. În partide regula o face banul, banul care vine sau banul care iese.
Pe perioadele de campanie banul se măsoară în voturi. Câte voturi aduci, atâţia bani valorezi. Că faci voturile cu mititei sau biscuiţi, cu numele şi renumele sau cu neamurile din comună, nu contează, voturile se transformă în bani şi banii în voturi. Aşa se face că o să vezi pe listele electorale ale partidelor cot la cot sau bot in bot, baroni sau interlopi locali, artişti, oameni din show-bizz, cunoscuţi, cu priză la public, lideri de opinie, lideri de sindicat, persoane cu renume, care pot aduce voturi, voturi care se transformă în bani pentru partid.
Între campanii, voturile candidaţilor se egalizează, candidatul nu mai face cât numărul de voturi adus ci face fiecare un singur vot, dar face bani fiecare prin societăţile la care este pus prin AGA, prin contractele pe care firmele de familie, ale prietenilor sau „sponsorilor” le dezvoltă în zona de influenţă a alesului. Deci, alesul, dacă nu este o somitate, dă bani la intrare, cotizează consistent pe timpul mandatului, apoi dă iarăşi bani ca să nu fie scos din joc. Numai ales să nu fii. Dacă eşti o persoană care aduce voturi prin numele tău, poţi fi scutit iniţial, la prima participare de cota de înscriere, dar pe parcursul mandatului trebuie să intri în joc şi să respecţi regulile jocului. E treaba ta dacă accepţi să faci bani din voturi, dar la alegerile următoare dacă nu dai banul, nu mai vezi locul, că vine un bursuc, aruncă bomba şi îţi pierzi trompa.
Cotele de înscriere sunt diferite, ele ţin de mărimea partidului, de şansele acestuia de a intra la guvernare, deci de a scoate banii investiţi, de „valoarea” contracandidaţilor,
