Compania aeriană Ryanair nu mai efectuează nici un zbor de pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu (AIMK). Era singurul operator care mai zbura de aici. Efectua două curse săptămânal, spre Pisa şi Bergamo. După plecarea irlandezilor, de pe aeroportul constănţean nu se mai efectuează nici o cursă regulată. „A fost decizia lor să nu mai zboare până în aprilie. Probabil că din aprilie vor zbura din nou", a declarat Cristian Moldovanu, consilier al directorul aeroportului.
Decizia de întrerupere a zborurilor a fost luată la începutul lunii noiembrie. Autorităţile locale ştiau despre ea şi au încercat să negocieze cu compania rămânerea acesteia pe Kogălniceanu, fără rezultat însă, după cum se poate observa. Pe pagina de internet a Ryanair Constanţa figurează încă drept punct de plecare şi de sosire, dar în momentul în care încerci să faci o rezervare nici un zbor nu este disponibil.
Aproape 300.000 de turişti transportaţi
„Ryanair a plecat pentru că s-a încheiat contractul de cinci ani. În februarie 2008 a fost semnat", a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, care spunea atunci că o astfel de cursă este extrem de benefică pentru dezvoltarea turismului de pe litoralul românesc. Se poate spune că a avut dreptate. „Aproape 300.000 de turişti au folosit cursele companiei", a încercat să aproximeze Cristian Moldovanu. Principalul atu al Ryanair a fost reprezentat de preţul redus al biletelor. Un drum către Pisa sau Bergamo, dus-întors, costa câteva sute de lei, dar vânătorii de oferte îl puteau găsi chiar şi numai cu câteva zeci de lei. În general, gradul de ocupare a aeronavelor era ridicat. În sezonul estival, cu greu se mai putea găsi un loc liber.
Fără nici o cursă regulată
Încercările de a pune AIMK pe harta aeroporturilor care contează în România au eşuat, cel puţin deocamdată. Aşa cum spuneam