Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supraveghere video şi butoane de panică în zonele rău famate din oraş

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Braşovul vrea să devină un exemplu în ceea ce priveşte implementarea unui sistem inteligent şi economic de iluminat public, dar şi a unui sistem de transport în comun eficient şi modern, scrie bzb.ro.

Primăria a solicitat o finanţare nerambursabilă de 8,59 milioane lei pentru iluminatul public şi monitorizarea zonelor periculoase. Se vor monta camere video în zonele rău famate, dar şi butoane de panică. În plus va fi un dispecerat care va prelua toate apelurile, iar poliţia va putea interveni rapid.

„ În domeniul transportului public, am modernizat deja cea mai mare parte a parcului auto RAT şi ne gândim la extinderea reţelei de transport în zona metropolitană. RAT are această capacitate şi e important să facem acest lucru, iar Primăria Braşov are deja un proiect în acest sens. De asemenea, un iluminat public bine gândit şi eficient nu reduce doar consumul şi costurile, ci şi actele de vandalism, furturile şi spargerile de maşini etc. Sunt două componente care se află în atenţia noastră, vrem să implementăm aceste proiecte şi să dăm un exemplu de bună practică pe care să îl preia şi alte comunităţi", a precizat primarul George Scripcaru, citat de bzb.ro.

Primăria a solicitat o finanţare de 20.333.319,63 milioane lei pentru modernizarea RAT. Fiecare autobuz RAT va fi monitorizat prin GPS pentru a se asigura respectarea orarelor, se vor monta panouri electronice în staţii prin care călătorii vor fi informaţi cu privire la graficele de circulaţie sau unele deficienţe apărute. În plus, proiectul va permite taxarea călătorilor prin sistem e-ticketing. În autobuze vor fi aparate care validează călătoria la simpla apropiere a biletului de acesta, mai scrie bzb.ro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 21 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 2 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°