"Nu trebuie decât să respecţi o decizie a Curţii Constituţionale şi atât, iar aroganţa pe care o manifestă Victor Ponta poate să o manifeste în partid la el".
"Răspunsul l-a dat Curtea Constituţională a României. Noi toţi ceilalţi nu trebuie decât să respectăm deciziile pe care le dau instituţiile statului. Am să vă spun ce prejudicii ne-a adus Victor Ponta, prezentându-se la ultimul Consiliu, când habar n-a avut despre ce se vorbeşte. Victor Ponta nu ştia şi nici nu cred că l-a interesat, decât să se ducă să se pozeze pe la Bruxelles, faptul că deja fuseseră demarate discuţii legate de fondurile europene. Deci dacă omuleţul acesta ar învăţa ce înseamnă interesul României şi cum poate fi el protejat în Europa, acolo unde practic suntem cu toţii egali în drepturi şi obligaţii, România cu siguranţă ar avea de câştigat". Cosmin Ruscior in dialog cu Anca Boagiu, vicepreşedinte PDL