Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul, printre puţinele oraşe care vor avea transport şi iluminat economic şi inteligent

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Proiectele depuse de Primăria Braşov în vederea modernizării acestor sisteme se află în faza de evaluare tehnico-financiară,

în vederea semnării contractului de finanţare, şi vor deveni un exemplu şi pentru alte comunităţi

Braşovul vrea să devină un exemplu în ceea ce priveşte implementarea unui sistem inteligent şi economic de iluminat public, dar şi a unui sistem de transport în comun eficient şi modern care să fie extins în întreaga zonă metropolitană. Acestea sunt două dintre proiectele pe care Primăria Braşov speră să le poată finanţa cu fonduri nerambursabile şi implementa cât mai curând, proiecte care au fost prezentate, ieri, şi altor autorităţi locale în cadrul cursului inovativ „Soluţii inteligente pentru reducerea consumului de energie şi a emisiilor de CO2 în iluminatul public şi transportul urban”, organizat de ADR Centru în parteneriat cu Primăria Braşov. „Cred că trebuie să fim preocupaţi de consumul de energie şi să stabilim ce ar fi de făcut pentru eficientizarea acestui consum. Indiferent că suntem la noi acasă, în viaţa de zi cu zi, sau că ne referim la activitatea publică, acest lucru ne priveşte pe toţi. În domeniul transportului public, am modernizat deja cea mai mare parte a parcului auto RAT şi ne gândim la extinderea reţelei de transport în zona metropolitană. RAT are această capacitate şi e important să facem acest lucru, iar Primăria Braşov are deja un proiect în acest sens. De asemenea, un iluminat public bine gândit şi eficient nu reduce doar consumul şi costurile, ci şi actele de vandalism, furturile şi spargerile de maşini etc. Sunt două componente care se află în atenţia noastră, vrem să implementăm aceste proiecte şi să dăm un exemplu de bună practică pe care să îl preia şi alte comunităţi”, a precizat primarul George Scripcaru. (I.D.)

Grafice electronice de circulaţie în staţiile RAT

Proiectul p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°